Gata, ultimul text despre PDL, promit. Au prea puțin în sondaje ca să-i băgăm atât în seamă, mai logic mi s-ar părea să scriem despre plecările din PPDD. Nici nu prea întrevăd motive să mai pomenesc de PDL, pentru că s-a stins și focul și nu mai iese nici fum. S-au împăcat, vrând-nevrând. Și e și normal să se împace. ”Dreapta românească” e prea firavă ca să-și permită să se fărâmițeze în mai multe partidulețe.

Am zis dreapta? Mă iertați. Care dreapta? În România nu există dreapta, există stânga și mai puțin stânga. Sau, dacă vreți, stânga și stânga care nu e dispusă să facă chiar atât de multe compromisuri de la niște principii universale. PNL-ul și PDL-ul au fost mereu stânga, dar o stângă mai fraieră. Adică s-au abătut de la nobilele idealuri ale stângii și de la discursul utopic și umanist ca să... Nu știu ca să ce. Ca să nu sară de 20% în sondaje, cam asta ar fi. Vorba unui coleg: în România nu poate exista dreaptă, pentru că dreapta nu se cere. Deci de ce ar oferi cineva dreaptă curată unui popor sărac și foarte înapoiat la nivel de mentalitate? Sau cum și-ar fi putut imagina Băsescu sau Udrea că, rupându-se dintr-un partid de 15%, vor putea să facă altă formațiune de măcar 10%? N-ai cu cine. Puținii votanți adevărați din dreapta sunt puțini și sunt aceiași. Ba chiar se împuținează pe zi ce trece, în condițiile actuale. Singura speranță a lui Băsescu poate fi să facă ce a făcut până acum: să-și calibreze discursul la nivel de anti-corupție, anti-hoți și anti-PSD. Dar să pomenească de doctrine? Ce-i asta? Și mai ales de dreapta?! Nu, mulțumim.

Când om vrea să muncim și să fim plătiți în funcție de când producem, vă căutăm noi. Până atunci, stânga să ne aibă în pază.