Documentul medical de trei pagini cu care elevii vor merge la școală

​Ministerul Sănătății a transmis, într-o adresă către Direcțiile de sănătate publică din țară, modelul standard al adeverinței medicale pentru înscrierea în colectivitate pe care toți elevii trebuie să o obțină obligatoriu de la medicul de familie, înainte de începerea noului an școlar.

Medicii de familie sunt nemulțumiți că, în plină pandemie, aproape 3 milioane de elevi și părinții lor ar urma să treacă prin cabinete într-un timp foarte scurt, pentru obținerea acestei adeverințe.

Potrivit unei adrese semnate de Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, către DSP-uri, adeverinţa medicală pentru înscrierea în colectivitate se eliberează în următoarele circumstanţe, potrivit legii:

a) La înscrierea în fiecare ciclu de învăţământ - se eliberează de către medicul de familie sau de către medicul colectivităţii de la care provine copilul.

b) La terminarea unui ciclu de învăţământ preuniversitar - se eliberează de către medicul care are în supraveghere colectivitatea.

c) La transferul elevului într-o altă unitate şcolară - se eliberează de medicul care are în supraveghere unitatea de învăţământ de la care se transferă

Galerie foto




Vizualizări: 2,768

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: