Doi ani de închisoare pentru funcţionarul de la primăria Ioneşti

Fostul inspector de achiziţii în cadrul primăriei gorjene Ioneşti, Sorin Lambu, a fost condamnat ieri la închisoare pentru doi ani de zile în dosarul în care a fost reţinut la începutul anului în urma unui flagrant. El a luat atunci 8.000 de lei de la un om de afaceri care executase o lucrare în localitate şi căruia nu-i fuseseră plătite facturile. Patronul respectiv l-a denunţat pe funcţionarul Primăriei şi, astfel, a fost organizat un flagrant, la ultimul termen din proces, desfăşurat marţi, judecătorul de caz aflând că facturile pentru lucrările efectuate nu au fost achitate nici până în prezent. Magistratul din acest dosar a decis şi ca lui Lambu să-i fie interzise unele drepturi civile pentru un an de zile după executarea pedepsei de doi ani de închisoare. Sentinţa respectivă nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova. Sentinţa a fost pronunţată după ce, la ultimul termen, cel de marţi, judecătorul de caz i-a audiat şi pe primarul, viceprimarul şi secretarul Primăriei Ioneşti, cei trei având numai cuvinte de laudă despre Sorin Lambu. Fostul inspector de achiziţii a declarat, în schimb, în faţa magistratului că „nu putea face singur” faptele de care este acuzat, el susţinând că edilul localităţii avea cunoştinţă despre situaţia lucrărilor neplătite. Sorin Lambu a fost arestat preventiv în cursul lunii ianuarie, iar de atunci mandatul său a fost prelungit în permanenţă, inclusiv la Curtea de Apel Craiova, unde acesta a contestat deciziile luate la Târgu Jiu împotriva sa.

Vizualizări: 95

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: