Domnul premier a dat, doamna justiție a luat

Trebuie să fie greu să fii actor. Cred că-i cea mai a dracului celebritate. Mai ales dacă ești un actor bun. Lumea nu te va cunoaște niciodată pe tine, cel adevărat. Sigur, în unele cazuri e mai greu de suportat. Gândiți-vă la actorii care au făcut doar roluri de băieți răi. E drept, știi că sunt doar filme și așa mai departe, dar parcă tot ați avea o strângere de inimă dacă v-ați întâlni cu Dracula în lift. Astea sunt cazurile greu de suportat. Pe urmă mai sunt cazurile celelalte, în care actori cu fețe de băieți buni și celebri datorită unor roluri, de asemenea, de oameni cumsecade, par să nu fie chiar așa și-n realitate, în ciuda încrederii noastre totale în figurile lor cinstite. E cazul lui Mircea Diaconu. Care ieri a pierdut la ultima instanță procesul în care era acuzat de ANI de incompatbilitate și astăzi va fi renunțat, probabil, deja la funcția de ministru.

Într-un interviu luat de un coleg de la Kamikaze, Diaconu se face că nu aude întrebarea legată de cealaltă speță în care este cercetat: aceea de conflict de interese. În calitate de director al teatrului Nottara, i-a înlesnit propriei neveste accesul la niște contracte care aproape i-au dublat veniturile. Reporterul insistă, citez:

”Reporter: Păi spuneți adevărul, ați făcut atâtea roluri de băiat cumsecade și acum să umblați cu chestii d-astea…

Diaconu: Am făcut și roluri de criminal, poate nu știi. Altceva?”

Iată, din nou diferența dintre esență și aparență, atât de mare în cazul unor actori. Pe Diaconu chiar îl deranjează, deci, că e identificat cu băieții buni pe care i-a jucat. Auzi, cic-a făcut și roluri de criminal. Doar că acum nu face un rol.

Despre Ponta ce să zicem? De aia cu plagiatul nu mă leg, că nu știu suficiente. Să fim serioși, toți plagiam pe la lucrări. Poate nu la doctorat și poate nu idei, e drept, dar cine-i Ponta sau cine suntem noi să creăm lucrări originale? Noi suntem bieți ziariști, el un biet politician. Nu e nici filosof, nici profesor, că dacă era sigur avea măcar atâta minte încât să nu-și numească (sau să nu accepte să-i fie numiți) niște miniștri care, în cele din urmă, îl vor compromite. Și nu regret decât că Antonescu va ieși cel mai bine din toate astea, că el stă la fund și nici măcar nu are ocazia să greșească. Oare e grav dacă a ajuns să-mi fie mai simpatic Ponta decât Antonescu? Probabil e.

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: