Dosar penal pentru furt. Un polițist implicat!

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Gorj a deschis un dosar penal pentru furt după ce un tânăr de 21 de ani din Șișești, județul Mehedinți, a reclamat joi, 25 august, la primele ore ale dimineții că îi lipsesc cheile de la mașină. El a declarat că cel care i-ar fi luat cheile este un polițist. Omul legii la care a făcut referire, respectiv Vasile Nicolae de la Poliția Municipală Târgu Jiu, și un prieten de-al lui din municipiu, în vârstă de 43 de ani, avuseseră înainte cu puțin timp un conflict verbal cu tânărul care a reclamat furtul la poliție. Conflictul a fost aplanat de organele de poliție. Polițistul era în timpul liber și era îmbrăcat în civil, conform reprezentanților IPJ Gorj. "În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat dar dosarul s-a făcut pentru fapta reclamată, nu pentru polițist. Asta s-a reclamat, dispariția cheilor autoturismului personal", a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Dosarul a fost preluat de procurorii din cadrul Parchetului pentru Judecătoria Târgu Jiu. (A.P.)

Vizualizări: 340

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: