Dosare penale pentru evaziune fiscală

Comisarii Gărzii Financiare au identificat trei societăţi comerciale cărora le-au fost întocmite sesizări penale pentru infracţiuni fiscale, prejudiciul total constatat fiind de peste 300.000 de lei. Firmele aflate acum în vizorul justiţie sunt din Târgu Jiu şi Bengeşti Ciocadia.

Potrivit Comisarului Gărzii Financiare, Traian Iana, firma din Bengeşti-Ciocadia s-a ales cu sesizare penală după ce au fost identificate facturi fiscale emise în numele a mai multor societăţi comerciale din ţară. „În urma verificărilor încrucişate s-a constatat că există indicii că de fapt formularele ştampilate în numele acestor societăţi sunt deţinute în alb şi completate de diferite persoane cu scopul de a se acoperi cu documente legale de provenienţă, diverse materiale“, a spus Iana. Documentele emise în numele acelor societăţi au fost găsite şi la alte societăţi la care s-au făcut sesizări privind infracţiuni de evaziune fiscală, documentele fiind monitorizate în permanenţă. Potrivit indiciilor comisarilor, tranzacţiile nereale sunt de 160.970 de lei iar prejudiciul a fost estimat la 56.339 de lei.

De asemenea, la o societate din Târgu Jiu a fost identificată aceeaşi problemă, formulare deţinute în alb şi completate de diferite persoane. Tranzacţiile nereale au fost de 859.853 de lei, prejudiciul fiind estimat la 300.798 de lei.

Iana a mai spus că a mai fost iniţiată o sesizare penală pentru nefuncţionarea la sediul social declarat şi refuzul de a pune la dispoziţia organelor de control documentele financiar-contabile şi gestionare privitoare la activitatea desfăşurată de o firmă din Târgu Jiu.

Iana a precizat că în perioada 8-14 decembrie, au fost efectuate acţiuni de control la un număr de 85 de agenţi economici, dintre care 64 au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale de 116.100 de lei şi confiscări de bunuri în valoare de 24.901 lei. 

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: