Două autobuze de transport mineri, implicate în incidente grave

Un șofer care transporta angajați ai Complexului Energetic Oltenia a murit ieri după amiază. Bărbatul numai ce terminase o cursă și i s-a făcut rău. A fost transportat de urgență cu o ambulanță la Spitalul din Rovinari, însă medicii de aici nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața Șoferul a decedat în urma unui stop cardio respirator.

Un alt eveniment în care au fost implicați angajați ai Complexului Energetic Oltenia a avut loc vineri de dimineață de DE 79 în localitatea Brănești.  Aici un craiovean de 32 de ani care conducea un autocar plin cu angajați ai CEO a pierdut controlul asupra volanului din cauza carosabilului acoperit cu polei şi s-a răsturnat pe partea stângă, într-un şanţ. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară  a patru dintre pasageri, care au fost preluaţi de echipaje din cadrul Ambulanţei Turceni şi SMURD Gorj și au fost  transportați la Spitalul Orăşenesc Turceni, unde au primit îngrijiri medicale. Din fericire niciunul nu a rămas internat. Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Pagubele materiale sunt mari, pentru că autocarul a fost avariat și au fost distruse mai multe garduri.

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: