Dragnea și Tăriceanu cred că ei sunt parlamentul

„Parlamentul României a luat act cu neplăcută surprindere de comunicatul emis în data de 27 noiembrie 2017 de către Departamentul de Stat din Statele Unite ale Americii referitor la dezbaterea privind reforma Justiției”, se arată într-un comunicat semnat de șefii celor două camere, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea. Parlamentarii de opoziție s-au declarat stupefiați de faptul că cei doi vorbesc în numele parlamentului, fără ca parlamentarii să știe.

O reacție dură a avut Robert Turcescu, parlamentar PMP. „Pai, măh, nemernicilor, și eu, și alți colegi facem parte din Parlamentul României și n-am luat act, măh, nemernicilor, cu «neplăcută surprindere» de acest comunicat! Dar am luat act cu furie şi cu greață de toate mizeriile pe care le puneți la cale de atâta amar de timp. Du-te Dragnea, du-te învârtindu-te!”

Dan Barna, liderul Uniunii Salvați România, a spus că Drangea și Tăriceanu confundă parlamentul cu propriile partide. „Domnii Dragnea și Tăriceanu confundă Parlamentul cu propriile partide și se substituie instituției. Nu au dreptul să vorbească în numele întregului Parlament. De fapt, cei doi domni ar trebui să își dea demisia de la conducerea celor două Camere, după avertismentele dure pe care partenerii strategici ai României le-au dat în ultima perioadă în legătură cu statul de drept și justiția. Este o dovadă în plus că persoanele cu probleme penale chiar nu au ce căuta în funcții publice pentru că periclitează prin interese personale meschine viitorul României și al cetățenilor ei”, afirmă Dan Barna, într-un comunicat transmis de USR.

Președintele PNL, Ludovic Orban, este revoltat de comunicatul celor doi lideri. „Considerăm revoltătoare luarea de poziție a președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și a președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, într-un comunicat oficial, față de semnalul dat de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii. Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu atribuie Parlamentului României, în mod abuziv și fraudulos, o poziție politică care nu a făcut obiectul vreunei dezbateri parlamentare, conform normelor regulamentare în vigoare. Parlamentul României nu a acordat, subliniem acest lucru, nu a acordat vreun mandat pentru poziția exprimată de Călin Popescu-Tăriceanu și Liviu Dragnea în numele Legislativului românesc. (...) Cerem delimitarea tuturor parlamentarilor, inclusiv a celor din PSD și ALDE, de poziția anacronică și antiromânească exprimată de președinții celor două camere ale Parlamentului”, afirmă Orban.

CE SPUN AMERICANII

„Statele Unite constată cu îngrijorare că Parlamentul României ia în considerare o legislație ce ar putea submina lupta împotriva corupției și slăbi independența sistemului judiciar în România”, se arată într-o declarație de presă intitulată „România - propuneri ce afectează independența sistemului judiciar” și care aparține purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Heather Nauert.

Vizualizări: 658

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: