Dragnea, te-au asasinat deja!

Liviu Dragnea este deja mort din punct de vedere politic. Nu ştiu de ce nimeni din PSD nu îi spune asta. Pesediştii ştiu că Dragnea îi trage în jos, că este dintotdeauna sub scorul partidului. Le este teamă de schimbare, pentru că nu vor să îşi piardă privilegiile câştigate cu atâtea pupături şi plecăciuni. Dacă ar fi siguri că în ceea ce-i priveşte nu se schimbă nimic, mâine l-ar trimite la pensie pe Liviu Dragnea.

PSD a fost dintotdeauna un partid interesant din punct de vedere al unităţii. Chiar şi atunci când au fost tabere, la alegeri au tras toţi, lăsând scandalul pentru mai târziu. Pesediştii au fost uniţi de-a lungul timpului şi în jurul lui Ion Iliescu, şi în jurul lui Adrian Năstase, şi în jurul lui Mircea Geoană, şi în jurul lui Victor Ponta. Când fiecăruia i-a venit rândul să fie executat, partidul a fost la fel de unit. Nimeni nu l-a mai cunoscut pe Ion Iliescu, nimeni nu l-a mai cunoscut pe Adrian Năstase, nimeni nu l-a mai cunoscut pe Mircea Geoană, nimeni nu l-a mai cunoscut pe Victor Ponta. Este doar o chestiune de timp până când PSD îl va executa pe Liviu Dragnea.

O probabilitate care azi nu pare foarte mare ar fi să fie executat la sfârşit de lună, când liderii sunt chemaţi pe Litoral. Nu e congres, deci nu ne putem aştepta la o schimbare a lui Dragnea, dar o delimitare a pesediştilor de ceea ce se întâmplă ar putea avea loc. Ecaterina Andronescu a dat tonul, Mihai Tudose a dat semne că se bagă, dar ăilalţi tac chitic deocamdată.

Pe de altă parte însă, nu este exclus nici ca Dragnea să vrea şi mai multă putere în partid. Sunt surse care spun că Dăncilă a început să se teamă şi să nu mai execute cu ochii închişi orice i se cere, astfel că Dragnea vrea pe cineva mai eficient. Pe cine? Pe cel care este şi acum premierul din umbră, Darius Vîlcov, care a avut în ultimele zile mai multe ieşiri publice. Cele mai multe împotriva a două posturi de televiziune care îl deranjează pe Dragnea, Realitatea TV şi Digi TV. O fi vreun semn că PSD vrea să continue procesul de reducere a democraţiei prin desfiinţarea unor posturi tv. Nu ar trebui să ne mirăm, pentru că au făcut-o înaintea lui Erdogan în Turcia şi Orban în Ungaria. Azi pare improbabil, dar cine credea în dimineaţa de 10 august că peste o sută de mii de oameni vor fi gazaţi în Piaţa Victoriei?

Vizualizări: 834

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: