Drumul din Roşia de Amaradia, de ocolit

Şoferii care sunt nevoiţi să traverseze drumul judeţean 675 din Roşia de Amaradia trăiesc un adevărat coşmar. Periodic aceştia trebuie să-şi repare maşinile distruse din cauza gropilor. Reprezentanţii Consiliului Judeţean susţin că deocamdată nu sa va face nimic pentru acest drum, pentru că este într-o zonă afectată de alunecările de teren.

Dacă pe unele porţiuni asfaltul lipseşte cu desăvârşire, acolo unde există, covorul asfaltic este plin de gropi şi fisuri de intră roata maşinii cu totul în ele, dar şi denivelări create din cauza alunecărilor de teren.  „Am adus maşina asta de trei luni în ţară şi arăta foarte bine. Acuma trebuie să o bag în service pentru că necesită reparaţii. Plătesc la taxe după ea şi degeaba că nimeni nu face şi pentru drumuri ceva”, declară un şofer din Roşia de Amaradia.

Autorităţile care ar trebui să se ocupe de reabilitarea drumului judeţean 675, respectiv Consiliul Judeţean Gorj, susţin că nici nu se va face ceva pentru acest drum, atâta timp cât zona este permanent ameninţată de alunecările de teren. Primarul din localitate susţine că până acum a făcut o serie de adrese la Consiliul Judeţean, însă de fiecare dată i se promite că se va face ceva şi niciodată aceste promisiuni nu se materializează. „Cred că i-am trimis până acum cinci adrese şi de fiecare dată acelaşi răspuns: că se va ocupa de drum”, declară Liviu Cotojman, primarul comunei Roşia de Amaradia. „Cine ar putea aproba un proiect de modernizare în Roşia de Amaradia, când se ştie foarte bine că în zonă au loc permanent alunecări de teren. Am în vedere de fiecare dată acest tronson, însă nu putem începe astfel de lucrări din cauza condiţiilor care sunt acolo”, declară Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: