Şcoală de 160 de mii de euro la Leleşti

O unitate de învăţământ modernă, a cărei valoare se ridică la suma de 160 mii de euro, va fi pusă la dispoziţia elevilor din Leleşti începând cu anul şcolar viitor. Iniţial, proiectul câştigat pe fonduri europene era destinat reabilitării actualei şcoli, însă din cauza slabei structuri de rezistenţă, reprezentanţii ministerului şi-au dat avizul pentru realizarea unei noi construcţii.

O şcoală modernă va fi pusă la dispoziţia elevilor din Leleşti, începând cu anul şcolar 2010-2011. Noua unitate de învăţământ va fi compusă din patru săli de clase, bibliotecă, cameră pentru alimente, cancelarie şi un birou pentru director. Grupurile sanitare din incinta şcolii sunt realizate la standarde moderne. Valoarea totală a investiţiei este de 160 mii de euro. În prezent, se lucrează la exteriorul clădirii, construcţia fiind realizată în proporţie de 70%. “Iniţial am câştigat un proiect pe fonduri europene pentru reabilitarea actualei şcoli, însă când reprezentanţii ministerului au venit la faţa locului şi au constat că temelia se află la 20 de cm în sol, au ajuns la concluzia că în loc să se realizeze structura de rezistenţă pe un teren nesigur, mai bine să-şi dea avizul pentru construirea altei clădiri”, a declarat Gabriela Vasioiu, directorul Şcolii “Profesor Ion Grigoroiu” din Leleşti. Noua unitate de învăţământ va deservi elevilor din clasele I-IV, iar actuala şcoală va fi renovată şi pusă la dispoziţia elevilor din clasele V-VIII. “Până la toamnă se va finaliza şcoala cea nouă şi se schimba acoperişul actualei unităţi de învăţământ. Pentru acoperişului acestei clădiri a fost alocată, de la bugetul de stat suma, de 36 mii de euro. Începând cu anul şcolar 2010-2011, în şcoala nouă vor învăţa aproximativ 60 de copii din clasele I-IV, iar în actuala unitate de învăţământ vor rămâne circa 50 de elevi, de la clasele V-VIII”, a mai precizat Gabriela Vasioiu. Contravaloarea centralei termică şi a utilităţilor viitoarei şcoli primare va fi suportată de către Primăria Leleşti. În ceea ce priveşte cele trei grădiniţe de pe raza comunei, acestea vor fi incluse, în această vară, într-un program de reabilitare şi igienizare.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: