Drumul european Târgu-Jiu- Sadu, ocolit de şoferi

Drumul European E 79, Târgu Jiu - Sadu este impracticabil, gropile fiind una lângă alta. Şoferii care parcurg zilnic acest traseu se plâng de faptul că-şi distrug maşinile, dar şi de timpul care-l pierd pe drum pentru a ocolii gropile care acoperă asfaltul.

Iarna a lăsat în urma ei alte câteva sute de gropi, pe lângă cele care existau deja, făcând drumul aproape impracticabil. Şoferii sunt disperaţi din cauza faptului că-şi distrug maşinile, consumul de combustibil este crescut, iar timpul pierdut pe drum este dublu decât în mod normal.  „Fac drumul acesta săptămânal. O dată pe lună este imposibil să nu-mi ciupesc cauciucurile la maşină, dar pe parcurs mi se defectează şi la partea mecanică. Nici nu avem pe unde să ocolim gropile că sunt dintr-o parte într-alta a drumului”, declară un şofer nemulţumit. Pentru a evita gropile, mulţi şoferi aleg rute ocolitoare chiar dacă sunt mai lungi.

Lucrarea  de modernizare a drumului E 79 a fost atribuită firmei maghiare Vegyepszer în anul 2007. Contractul dintre firma maghiară şi autorităţile române a expirat încă din vara anului trecut. Acum tronsonul cu pricina trebuia să arate foarte bine, însă acest lucru nu este realizat nici pe departe. În doi ani nici măcar 5 procente din lucrare nu au fost realizate. Firma din Ungaria a încasat până acum peste 2 milioane de Euro pentru acest proiect. 

Cu toate acestea autorităţile române nu fac nimic în acest sens. Abia săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire între cele două părţi, dar nu pentru a rezilia contractul aşa cum ar fi de aşteptat, ci pentru a-l renegocia. “Deocamdată aşteptăm întâlnirea de săptămâna viitoare şi vedem ce decizie se va lua. Nu cred că putem vorbi despre o reziliere a contractului, acesta va fi doar renegociat”, declară Dumitru Leuştean, şeful de la Drumurile Naţionale filiala Gorj.

Până când autorităţile române se vor hotărî să ia atitudine în această problemă, şoferii nu au decât să circule mai departe, cu riscul de a rămâne cu maşina în drum.

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: