DSP: De şapte ori mai multe fetiţe vaccinate decât anul trecut

Şapte fetiţe au fost deja vaccinate împotriva cancerului de col uterin, din cele 80 care au fost înscrise în evidenţele cabinetelor şcolare ca fiind de acord cu vaccinarea. În prima campanie de vaccinare, doar 12 fetiţe au primit vaccinul.

Campania de vaccinare a fetiţelor de clasa a VI-a şi a VII-a a debutat la sfârşitul săptămânii trecute când un număr de 4 eleve din cadrul şcolii generale „Alexandru Ştefulescu” şi 3 de la alte şcoli din Târgu Jiu au fost deja vaccinate împotriva virusului HPV. Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Gorj declară că de această dată vor fi vaccinate mult mai multe fetiţe.

Cele 7 fetiţe care au fost vaccinate nu au fost speriate şi au trecut cu brio de înţepătura acului de seringă fiind totodată încurajate de mămicile lor de care nu s-au despărţit nicio clipă. Cadrele medicale care au efectuat vaccinul declară că nu au întâmpinat probleme şi că fetele se simt foarte bine în prezent, acestea urmând să fie monitorizate. „Fetiţele nu au avut nici reacţii locale şi nici adverse, după efectuarea vaccinului au fost monitorizate o jumătate de oră în cabinet urmând ca să reluăm monitorizarea odată cu revenirea lor la şcoală”, a declarat Marilena Grama, asistentă medicală la şcoala generală „Alexandru Ştefulescu” din Târgu Jiu. Chiar dacă vaccinul se efectuează numai în prezenţa părinţilor, au fost multe cazuri în care mamele s-au răzgândit în ultimul moment însă chiar şi aşa medicii de familie şi de la cabinetele şcolare au ridicat mult mai multe doze de la Direcţia de Sănătate Publică în speranţa că părinţii vor reveni asupra deciziei. „La şcoala nr.8 am avut două mămici care s-au răzgândit şi nu au mai vrut să facă vaccinul fetelor dintre care una a revenit asupra deciziei şi urmează să-i administrăm vaccinul săptămâna asta, în rest am avut şi trei cazuri în care am amânat vaccinarea din cauza unor forme uşoare de răceală”, a declarat Marilena Grama.

12 fetiţe vaccinate anul trecut

Chiar şi aşa campania de vaccinare împotriva cancerului de col uterin de anul acesta pare să aibă un succes mai mare decât cel de anul trecut probabil şi ca urmare a unei mai bune informării asupra beneficiilor vaccinului dar şi ca urmare a cazurilor tot mai multe de îmbolnăvire a femeilor de această boală. „ În Gorj avem aproximativ 80 de fetiţe care au vrut să fie vaccinate, medicii de familie au ridicat deja dozele, ce-i drept mai multe de 80 pentru că sunt şi cazuri în care părinţii se răzgândesc. Faţă de anul trecut când au fost vaccinate doar 12 fetiţe, eu zic că este un succes mult mai mare şi sperăm ca anul viitor, dacă mai are loc campania, să fie şi mai multe, deocamdată sunt de 7 ori mai multe fetiţe ca anul trecut”, a declarat Cătălin Manciu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

Vizualizări: 103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: