DSV Gorj şi-a „ tras” maşină de 15.000 de euro

Direcţia Sanitar Veterinară Gorj se poate mândri cu o nouă achiziţie. Este vorba de o maşină nou nouţă, dotată cu sistem de răcire,  care va deservi la transportul probelor de laborator în condiţii cât mai optime „La sfârşitul anului 2010 am achiziţionat acest autoturism, aveam nevoie de el pentru că asigură un transport cât mai bun al probelor pe care le prelevăm din teritoriu. Maşina ne-a fost dată de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor”, a precizat Mircea Moldoveanu, director adjunct în cadrul DSV Gorj  Autoturismul, un Ford Transit, a fost achiziţionat cu fonduri europene printr-un program Phare şi a costat circa 15.000 de euro. Prin achiziţionarea acestui autovehicul, parcul auto al Direcţiei Sanitar Veterinare Gorj a fost înnoit, astfel una dintre maşini a fost scoasă din uz, urmând să fie donată unei alte instituţii. În prezent Direcţia Sanitar Veterinară Gorj dispune de şase autoturisme pentru deplasarea în teren, toate aflându-se în condiţii bune de funcţionare.

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: