Duicu cerea funcţionarilor să închidă firme şi ziariştilor să facă înscenări

DNA a făcut publice acuzaţiile pentru care solicită arestarea preventivă a preşedintelui CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, şefului IPJ Mehedinţi Ştefan Ponea şi preşedintelui PSD Orşova, Constantin Popescu.

Astfel, în primăvara anului trecut, Duicu i-a cerut lui Ponea să intervină la o instanţă de judecată pentru a câştiga procesul cu Agenţia Naţională pentru Integritate. În schimb, i-ar fi promis că îi angajează o rudă în Ministerul Public, că îl menţine în funcţie o vreme, după care îl va ajuta să obţină un post în IGPR, mai exact director adjunct al Direcției de Ordine Publică. Mai mult, l-a ajutat pe Ponea să obţină, prin intermediul tatălui său, terenuri la preţuri subevaluate de la Primăria Orşova, cu sprijinul consilierilor PSD care au votat cum le-a cerut şeful de filială.

O altă acuzaţie ar fi aceea că Duicu i-a cerut şefului televiziunii pe care o controla să determine nişte persoane să ofere mită unei asistente medicale şi să filmeze cu camera ascunsă. DNA nu precizează scopul înscenării, dar menţionează că asistenta a refuzat mita. Fapta s-a petrecut în ianuarie 2014.

DNA vorbeşte pe larg şi despre o licitaţie trucată de la spitalul judeţean, pentru achiziţionarea unor echipamente medicale, fapt petrecut anul trecut.

Tot anul trecut, arată DNA, doi funcţionari au fost puşi de Duicu să controleze o firmă până când o vor închide. Controalele s-au soldat „cu aplicarea de sancțiuni pecuniare semnificative, în condițiile în care operatorul economic menționat își desfășura activitatea într-un cadru legal”, se arată în comunicatul DNA.

Comunicatul de presă mai face referire la concursuri trucate pentru ocuparea unor posturi de funcţionari publici, dar şi la faptul că Duicu şi-a folosit influenţa pentru a convinge mai mulţi primari să încheie contracte de publicitate cu două televiziuni pe care le controla.

Vizualizări: 168

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: