Dumnezeu e genul de băiat cu mare potențial care a rupt norii în prima săptămână când a venit în firmă. S-au căcat managerii mai vechi pe ei și s-au udat toate secretarele cu minijupă când au văzut că the new guy a creat cerul și pământul în prima zi, pentru ca în următoarele cinci să treacă la chestii peste medie, gen creatul animalelor, al naturii și-al omului. Dumnezeu rula fin. După a șasea zi, directorul firmei l-a chemat în biroul lui și i-a zis, privindu-l pe deasupra ochelarilor:

-                   Tu ești ăla nou, nu? Dumnezeu, hm… Dumnezeu și mai cum?

-                   Și-atât, dacă se poate, nu-mi place celălalt nume al meu.

-                    Hahaha, bine, hai să fie Dumnezeu și-atât, că-mi ești simpatic! Voiam să te felicit pentru ce-ai făcut în firmă. Amatorii ăștia de-abia au reușit să creeze niște comete, meteoriți și planete fără viață și fără personalitate. Proiectul ăsta al tău cu Pământul îmi place, mi se pare că-i de viitor. Te ții de el? Că mai ai niște planete prin Sistemul Solar, poți să le faci mișto și pe alea?

-                   Apăi cum să nu pot? zise Dumnezeu pe ton glumeț, imitându-l pe moldoveanul de pe YouTube prins la vamă cu țigări.

-                   Bun, zâmbi directorul. Ai o zi concediu de la mine. Bonus. De luni, apucă-te de Mercur!
- S-a făcut, șefu! Trăiți!

Doar că, începând cu lunea următoare, Dumnezeu a considerat că, din moment ce făcuse deja niște chestii de care ceilalți angajați nici nu se apropiaseră măcar, ar putea foarte bine s-o frece. Și a frecat-o. N-a mai creat nimic, și-a pus tacticos picioarele pe birou și s-a bucurat de popularitatea crescândă, pe măsură ce alți indivizi auzeau de el, iar lumea pe care o crease în prima săptămână se dezvolta destul de armonios (cu mici excepții) și fără ca el să intervină, mulțumită unui bug introdus în sistem pe care Dumnezeu îl numise destin și unui troian căruia-i zisese liber-arbitru. Culmea, asta nu doar că nu i-a adus concedierea, ci l-a făcut să câștige tot mai mulți bani. Dumnezeu devenise deja vedetă iar banii curgeau de peste tot.

Autosuficient ca orice băiat genial și fără idealuri mărețe, Dumnezeu se hotărî să se rezume, de-atunci încolo, la muncă de mentenanță și de birou. Timp de miliarde de ani a ștampilat niște foi pe care i le aduceau niște delegați transpirați și asexuați. Uneori mai primea CV-uri și scrisori de intenție, dar rareori le băga în seamă. S-a implicat doar foarte rar în propria muncă, atunci când proiectul dădea semne că e în pragul falimentului. Gen în Războiul Rece, când i-a trimis lui Kennedy un înger blond cu țâțe mari care să-l elibereze de tensiunea sexuală și să-i bage mințile în cap. Din moment ce el crease programul, Dumnezeu știa foarte bine că un om cu libidoul lui Kennedy trebuia lucrat de o doamnă deosebită ca să nu se enerveze într-o noapte și să dea cu pumnul în butonul roșu de supărare că i s-au terminat și pastilele, și whisky-ul cu care le lua. Când amenințarea a dispărut, Dumnezeu i-a omorât pe amândoi (și pe îngerul sex-simbol și pe președintele priapic), parcă supărat pe ei că-l făcuseră să muncească și-i demonstraseră astfel hibele sistemului. Apoi, a continuat să se îmbogățească și-a devenit repede cel mai bogat din firmă, fapt ce a stârnit indignarea unor angajați mai noi, care câștigară de partea lor niște foști adepți de-ai lui și începură să-l amenințe cu tot felul de războaie sfinte.

Poate că va urma.