Echipa de handbal masculin a UCB, campioană pe țară

Sportivii din echipa de handbal masculin a Universității "Constantin Brâncuși" (UCB) din Târgu Jiu au reușit performanța de a câștiga Campionatul Național Universitar la acest sport. Astfel, echipa gorjeană va reprezenta România la Jocurile Universitare Europene ce se vor desfășura în Croația.

Echipa de handbal a UCB a reuşit luni, 31 mai, performanța de a câștiga Campionatul Naţional Universitar de Handbal Masculin, organizat de Universitatea Transilvania din Brașov. "Echipa Universității "Constantin Brâncuși" din Târgu Jiu a avut un parcurs aproape perfect la Brașov, trecând în faza grupelor de reprezentantele Universităţii din Pitești și Universităţii din Craiova, iar în finală gorjenii i-au învins la o diferență de trei goluri pe studenţii de la Universitatea Transilvania din Brașov", au transmis reprezentanții UCB printr-un comunicat de presă.
Sportivii universității gorjene vor reprezenta astfel România la Jocurile Universitare Europene (European Universities Games) ce vor avea loc în Croaţia, la Zagreb și Rijeka, în perioada 11-19 iulie. Lotul cu care echipa campioană s-a prezentat la turneul de la Brașov este următorul: Dorin Dragnea, Cristian Gheorghe, Paul Giotoiu, Alexandru Mănescu, Răzvan Mledenciu, Robert Militaru, Ionuț Nistor, Gheorghe Predoiu, Florin Rădoi, Radu Stroie, Teodor Tăbuș și Denis Țiu. Echipa este pregătită de profesorul asociat Bogdan Chepea.

Vizualizări: 384

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: