Echipele învinse de Pandurii îşi pierd antrenorii

Pandurii a făcut o nouă victimă în Liga 2, CSM Slatina și antrenorul Mihai Ianovschi au reziliat contractul după înfrângerea de sâmbătă de la Târgu Jiu. Slatina e a doua echipă care pierde antrenorul după ce a fost învinsă de Pandurii, un caz similar având loc la CSM Reşiţa după victoria pandurilor.

Eșecul înregistrat, sâmbătă, în etapa a 13-a a Ligii 2, de CSM Slatina pe terenul ultimei clasate din Liga 2, Pandurii Târgu Jiu, scor 1-2, i-a fost fatal antrenorului Mihai Ianovschi. După discuțiile avute duminică dimineață cu conducerea clubului, antrenorul originar din Pitești și-a reziliat contractul cu gruparea pe la malul Oltului, alături de care reușise să promoveze în vară. Fără să explice concret motivele care au dus la despărțire, antrenorul a preferat să ureze succes echipei și i-a mulțumit! Probabil pentru faptul că i-a oferit posibilitatea să antreneze în eșalonul secund.  ”Am considerat, împreună cu clubul, că este nevoie de o schimbare. Mulţumesc CSM Slatina”, a fost mesajul antrenorului Mihai Ianovschi, după încetarea colaborării cu echipa din Slatina. ”Bilanțul de până acum nu mă mulțumește, fiindcă îmi doream să avem mult mai multe puncte, dar au fost multe naivități. Nu mai vreau să mai revin la ideea că suntem o echipă tânără, fiindcă nu mai suntem la primele meciuri din Liga 2. Consider că la momentul acesta avem mai puține puncte decât meritam”, a spus antrenorul demisionar după meciul de la Târgu Jiu.

După 13 etape desfășurate în acest sezon, CSM Slatina ocupă locul 17 din 21 în clasamentul Ligii 2, cu 13 puncte acumulate în 12 meciuri, dintre care trei la ”masa verde”, după ce nu s-a prezentat la restanța cu Unirea Slobozia. Interesant este faptul că restanţa era programată cu trei zile înaintea meciului cu Pandurii, şi sunt voci care susţin că cei din Slatina nu au dorit să joace cu Slobozia, după modelul celor de la ACS Viitorul care nu au mai jucat meciul cu Aerostar dar l-au câştigat la masa verde.

Vizualizări: 793

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: