Edilul din Scoarţa vrea să fie primarul cu cel mai mare salariu

Primarii din judeţul Gorj nu sunt mulţumiţi de salariile pe care le primesc lunar. Edilii cred că nu sunt remuneraţi în raport cu munca pe care o fac şi cu atribuţiile pe care le au. De exemplu, primarul din Scoarţa a dat instituţia şi Consiliul Local în judecată pentru a obţine în instanţă câteva sporuri. Aurelian Cotârlău consideră că el ar trebui să aibă cel mai mare salariu şi îi este ciudă când vede că alţi edili au leafa dublă faţă de a lui.

Primarul din Scoarţa vrea mai mulţi bani, asta pentru că este în fruntea unei comune foarte mari şi ideal pentru el ar fi să aibă cel mai mare salariu. Nu se mulţumeşte cu cei 1700 de lei pe care îi primeşte lunar când vede că primarii altor localităţi câştigă şi 4000 de lei. ”Eu nu cred că 17 milioane pe lună este un salariu suficient pentru un primar care are o comună de aproape 5.000 de locuitori. Vreau să iau şi eu sporuri aşa cum ia alţi primari. Dacă ei au primit eu de ce nu. Peste 50% din primarii care au făcut acţiuni în instanţă au salarii mai mari acum. Ajung şi la 40 de milioane. Eu cred că ar trebui să am cel mai mare salariu la o comună atât de mare”, spune Aurelian Cotârlău.

BANI

Şi primarul comunei Drăguţeşti, Vasile Moşoiu, a făcut o acţiune în instanţă împotriva primăriei în fruntea căreia şi află, dar şi împotriva consiliului local. Motivele par să fie aceleaşi.  

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: