Efectul descentralizării spitalelor, discutat la Târgu Jiu

Cadrele medicale şi directorii unor unităţi medicale de pe raza judeţului Gorj au participat ieri la un simpozion organizat de Ministerul Sănătăţii în care s-a discutat printre altele de efectul descentralizării la nivel de judeţ. Deşi evenimentul fusese anunţat drept un fel de dezbatere pentru un nou proiect de lege a sănătăţii, nu a fost deloc aşa. Vasile Stănculete, managerul Spitalului Judeţean Gorj, spune că dezbaterea este o acţiune separata a Consiliului Judeţean Gorj.

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, Vasile Stănculete, a fost prezent ieri la simpozionul organizat de Ministerul Sănătăţii. Acesta spune că principala temă de discuţie a fost aceea a descentralizării sistemului medical şi a asigurării managementului deşi spitalele au trecut în subordinea autorităţilor judeţene de aproape doi ani. ”Simpozionul abordează tema descentralizării sistemului sanitar, ce s-a făcut până acum, cum se asigură managementul spitalului în condiţiile descentralizării. Suntem luaţi la întrebări chiar dacă acum suntem subordonaţi Consiliului Judeţean, Ministerul Sănătăţii ne dă în continuare direcţiile”, a declarat Vasile Stănculete, managerul spitalului judeţean.

Dezbaterea a fost amânată

Cât despre o dezbatere legată de un nou proiect de lege a sănătății, Stănculete a precizat că va fi o acţiune strictă a Consiliului Județean. ”Între noi vom discuta și această problemă dar dezbaterea este o acțiune organizată de Consiliul Județean iar la sfârşit vom trage concluzii”, a declarat Stănculete.

CONCLUZII

Președintele Consiliului Județean, Ion Călinoiu, nu neagă o astfel de dezbatere însă spune că ea trebuie făcută cu calm pentru a da rezultate. ”Eu nu fac o dezbatere de dragul de a face o dezbatere, va fi o acțiune completă, concluziile vor fi notate și trimise la București  pentru că așa e normal, să ne consulte. Trebuia să ne consulte și înainte că nu se ajungea unde s-a ajuns”, a declarat Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj.

Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: