El uliu pasa

Vorbeam cu un prieten pe chat, dar eu eram undeva în iarbă. Iarbă de jur împrejur, munte în stânga și râu în dreapta. Nici țipenie de om, în afară de prietenul de pe chat, care nu știu dacă se pune. Prietenul îmi zicea d-alea lumești. Că are o firmă, că urmează să facă bani, că o să fie bogat și faimos. Că deja face ”10k” pe lună. Zece mii de euro?!, am întrebat eu, sincer impresionat. Nu, boss, de lei, dar urmează și de euro, zice. A, ok. Și ce faci cu ei?, l-am întrebat. Îl simt că stă un pic pe gânduri. Vede mesajul, dar nici o reacție timp de 1-2 minute. Într-un final scrie: păi, fac mai mulți bani și mai multă faimă. A, ok. Mai mulți bani și mai multă faimă, mă gândesc... Nu sună rău. Dar când te oprești, oare? Eu m-am oprit. De fapt, eu nici n-am început.
Ridic privirea și văd cum deasupra mea dă rotocoale, calm, în tăcere, fără griji, un uliu. Am lăsat telefonul jos și l-am urmărit cu privirea 10 minute. Apoi încă 10. Și încă 10. Uliul dansa pe cer unduitor și hipnotic, e ceva ce n-aș putea descrie în cuvinte. Pot descrie doar ce am simțit eu. După jumătate de oră, m-am simțit acolo sus, alături de el. N-am mai auzit telefonul vibrând lângă mine, n-am mai simțit nici frigul, nici pământul care mă ține lipit de el, am uitat de orice grijă, am uitat de alea patru facturi pe care tot zic că le plătesc și am zburat. M-am simțit ușor și fără griji, am fost una cu acel uliu și sufletul golit de orice mi s-a umplut de bucuria de a fi și atât.
În urechi îmi răsuna melodia tradițională peruană, după care s-au făcut, zice-se, peste 4000 de cover-uri, inclusiv cel mai celebru, de la Simon and Garfunkel. ”El Condor Pasa”. Zice: ”Aș prefera să fiu uliu decât să fiu melc, așa aș face, dacă aș putea”. Eu am putut și am făcut.
Nu știu cât a durat. Știu doar că prietenul îmi scrisese aproape un roman pe chat, cât fusesem absent. Pe final mă întreba ce-i cu mine, dacă s-a întâmplat ceva, dacă am plecat. I-am zis c-am fost uliu vreo 10 minute și-a fost frumos. Râde. Cum adică? Adică am fost fericit și n-aș da asta nici pe suta aia de milioane venită deodată. Râde iar. Îmi spune că de 7 ani se întreține pe el și alte două persoane. Și că momentul în care se oprește să se uite la șoimi e acela în care își pierde concentrarea și determinarea. O să mă opresc când o să-mi permit să mă opresc, îmi zice. Are și el dreptate, cred.
Nu toți se pot opri să privească ulii și să fie una cu ei, bănuiesc. Dar toți ar trebui s-o facă, măcar o dată. Încercați.
www.mantzy.ro

Vizualizări: 268

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: