Elevii din Gorj, în febra examenului de simulare a BAC-ului

Elevii claselor a XII-a susţin astăzi prima probă din cadrul simulării examenului de bacalaureat. Este vorba de proba de limba şi literatura română, examen susţinut de circa 4000 de elevi ai unităţilor şcolare amplasate pe raza judeţului. În toate clasele în care se vor desfăşura aceste examene au fost amplasate sisteme de supraveghere video, iar elevii vor fi asistaţi de minimum două cadre didactice.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, marţi, 26 martie, va avea loc şi cea de-a doua probă din cadrul simulării examenului de bacalaureat, respectiv proba de matematică sau de istorie. Trecerea notelor obţinute de elevi la cele două probe şi în catalog rămâne la latitudinea conducerii unităţilor şcolare această decizie. „Directorul din fiecare şcoală decide dacă trece sau nu trece notele obţinute de elevi în catalog, pentru că nu simulăm tot examenul, simulăm doar două probe. Marţi este proba de matematică sau istorie, pentru că sunt şi clase de filologie”, a declarat Ion Işfan, inspector general ISJ Gorj.  

Vizualizări: 178

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: