Elevii gorjeni, reticenţi la vaccinarea anti-rubeolă

Elevii gorjeni nu doresc să se imunizeze împotriva rubeolei, chiar dacă numărul celor afectaţi de această boală a copilăriei a depăşit de 100. Vaccinarea anti-rubeolă poate fi solicitată la cabinetele şcolare. Ba mai mult, cadrele medicale au început acţiuni de propagandă, imediat ce s-au reluat cursurile după minivacanţa cauzată de zăpadă. “Vaccinarea anti-rubeolă este opţională. Elevii pot solicita vaccinul la cabinetele şcolare. La nivelul judeţului Gorj avem pregătite 110 doze de vaccin, însă majoritatea nu acceptă vaccinarea. Până în prezent, peste 100 de elevi au fost diagnosticaţi cu rubeolă”, a declarat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj. Cazuri de rubeolă au fost înregistrate în aproape toate unităţile de învăţământ, însă cele mai multe au fost la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, Colegiul Naţional „Spiru Haret” şi Liceul de Muzică şi Arte Plastice “Constantin Brăiloiu”. Reprezentanţii DSP Gorj spun că încă nu se poate vorbi despre o epidemie, rubeola fiind o boală a copilăriei care apare în acest sezon.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: