N-am mai avut de multișor bani de benzină cât să mă îndepărtez suficient de capitală, așa că nu mai știu ce se întâmplă prin provincie. Pot doar să sper că nu toate orașele din România au fost infestate cu ciudații care au ocupat Bucureștiul. Cele mai pregnante sunt două categorii: hipsterii și hipioții. Ne referim, desigur, la pătura de sus a societății marelui oraș. La pseudointelectualitatea adevărată, nu am de gând să vă povestesc despre cocalari, muncitori și florărese.

În București, hipsterii și hipioții pot fi simțiți după miros. Ca regulă generală, hipioții put a transpirație și urină. Hipsterii put și ei, dar a cosmeticale. N-aș putea să vă spun care dintre ei miroase mai urât. De fapt, aș putea. Cel mai urât este atunci când se întâlnesc. Și nu doar mirosul. În București se organizează evenimente stradale tematice, ca de exemplu Street Delivery, petrecut weekendul trecut. Aici, niște artiști, majoritatea scandalos de suprarealiști, și-au închiriat tarabe pe un fost bulevard circulat de mașini, transformat peste noapte într-unul pietonal, și s-au expus privitorilor. Iar privitorii au fost: hipsterii, hipioții și noi, haterii. Ca să vă fie clar, hipioții sunt aceia îmbrăcați în haine largi și netunși, nebărbieriți, în timp ce hipsterii sunt aproximativ opusul: se îmbracă strâmt și dau o atenție nemaipomenit de mare imaginii personale. Hipioții au țeluri supreme ceva mai convenționale, ca de exemplu pacea mondială sau drogurile ușoare, în timp ce hipsterii sunt originali și în principii: ei vor ca lumea să se îmbrace frumos. E și greu să nu-i urăști, zău. Pentru că e imposibil să-i ignori. Și, neputând să-i ignori, n-ai decât să ai sentimente față de ei. Și uite-așa hipsterii și hipioții devin pentru noi, oamenii normali, ceea ce sunt homosexualii pentru creștinii habotnici. În ciuda toleranței noastre aproape absolute, am vrea să nu mai fie, nu zic că să-i omorâm.

Promit că zilele viitoare merg și la Târgu Jiu și vă spun dacă ați reușit să țineți pasul cu tâmpeniile Bucureștiului. Eu sper că nu.