Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Emoția cu care am primit vestea că Herta Muller a luat Nobelul

Aud că s-a dat premiul Nobel pentru literatură. Foarte bine, mă bucur. Asta îmi amintește de o întâmplare de acum trei ani.

Pe atunci, subsemnatul împărțea cu alt coleg postul de fraier al redacției, la Cațavencu. Și-am fost trimiși de către conducere să facem un reportaj cât mai amical cu cineva de la teatrul din Sibiu. Urma să ne întâlnim cu o persoană de legătură, o fată care îndeplinea funcția de PR al teatrului, sau ceva de genul acesta. Ne-am postat la o terasă îndărătul a două beri, așadar, și i-am telefonat domnișoarei, spunând c-o așteptăm la localul respectiv în vederea realizării reportajului de cultură. Nu i-am dat semnalmente, deci biata de ea habar n-avea că trebuie să se întâlnească cu un fost handbalist și-un fost practicant al sportului rege, amândoi îmbrăcați în pantaloni scurți și niște bluze de trening negre, elegante.

În schimb, noi am recunoscut-o imediat când a intrat pe portița terasei: fustă lungă, ultradecentă, de stofă groasă, cămașă încheiată până la ultimul nasture, machiaj ascetic, dioptrii mari. Realizând pe loc că nu ne va recunoaște nici din o sută de încercări, am început să facem semne largi cu mâinile de la masă, să fluierăm ascuțit la ea și s-o strigăm pe porecla pe care i-am atribuit-o instantaneu (”Alo, păpușa!”). Nimic. Nu cred că nu ne-a văzut, mai degrabă era într-o fază de negare. Prima dată s-a așezat cuminte la o masă la care stăteau doi domni eleganți, cu chelie, costume, ochelari și pipe. Cei doi au lămurit-o că nu pe ei îi caută iar fata s-a ridicat spășită. A doua oară a încercat tot la doi eleganți, de la altă masă, dar genul pseudointelectuali corporate care ascultă Radio Guerilla. Când au respins-o și aceia și-a îndreptat, în fine, privirea spre masa noastră, unde eu și colegul Marian (exagerând puțin, de dragul efectului umoristic și neîndoios autoironic) ne urcaserăm pe scaune și fluturam șepcile cu Chicago Bulls, respectiv Puma. Am citit suferința în ochii ei atunci când a fost sigură de faptul că aceia erau intelectualii de la Cațavencu cu care avea să vorbească despre teatru. Dar s-a comportat foarte curajos: a tras aer în piept, și-a luat inima-n dinți și a venit glonț la noi. Înainte să se prezinte a zâmbit larg și ne-a dat de știre, cu un ton plin de bucurie deloc jucată:

-        Ați auzit?! A câștigat Herta!

Noi habar n-aveam că-n ziua aia se dădea Nobelul pentru literatură și nici n-ascultaserăm altceva decât CD-ul cu Roxette, pe drum înspre Sibiu, așa că ne-am încercat, amândoi în același timp, norocul:

-        Și a scăpat de la retrogradare?!

-        Sper c-a dat gol și Max Nicu!

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: