Encescu, despre postul de la Înalta Curte: Contează şi cum zâmbeşti

Preşedintele Tribunalului Gorj va participa la începutul lunii viitoare la un interviu în capitală în urma căruia ar putea fi promovat ca judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Florin Encescu este pregătit să facă un astfel de pas în cariera sa, deşi spune că între 6 şi 10 decembrie, când va trebui să dea răspunsuri la întrebările ce i se vor pune de membrii comisiei de jurizare, vor fi destui de mulţi aspiranţi pentru ocuparea celor câteva locuri vacante. Sunt peste doi aspiranţi pentru un post de magistrat la instanţa supremă, iar şeful instanţei gorjene se teme de un eventual subiectivism al membrilor comisiei. „Nefiind vorba de un concurs la care să răspunzi strict la anumite întrebări rămâne de luat în calcul subiectivismul celor din comisie. Contează cum te prezinţi, cum răspunzi, cum zâmbeşti, lucruri colaterale cunoştinţelor pe care le ai şi aici e mai greu să ai un răspuns care să fie obiectiv”, menţionează Encescu.

Şeful sistemului judiciar din judeţ spune că în cazul în care va obţine promovarea la Bucureşti îşi va dori ca urmaşul său în funcţie să fie o persoană care să continue lucrurile bune pe care le-a început la Tribunal în ultimii ani. Instanţa gorjeană a obţinut aprecieri pozitive de la specialiştii din sistem mai ales în privinţa anchetelor privind fraudele informatice. Magistraţi deveniţi traineri la Institutul Naţional de Magistratură în probleme de criminalitate informatică părea un vis, iar acum acesta lucru este o realitate, mai ales după ce mai mulţi tineri au fost depistaţi în Gorj ca fiind implicaţi în păgubirea unor firme care derulează activităţi comerciale pe internet.

PROIECT

Tribunalul Gorj se pregăteşte să aibă în curând propria pagină de internet, lucru pe care puţine instanţe din ţară l-au realizat până acum. Gorjenii care nu au acces la internet îşi vor putea consulta şi ei dosarele de la instanţă cu ajutorul telefonului, Florin Encescu menţionând că un sistem de acest gen este în curs de implementare la toate instanţele din cadrul Curţii de Apel Craiova. Programul va fi finalizat în primăvara anului viitor.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: