Energia a vrut victoria, nu doar calificarea

Energia Pandurii a revenit ieri la Târgu Jiu după o serie de două jocuri oficiale la Timişoara. După ce au pierdut în campionat meciul retur cu Elba, eşec pus de conducere pe seama arbitrajului tendenţios, baschetbaliştii au reuşit o victorie istorică miercuri seara, tot la Timişoara, calificându-se în final four. Programul echipei de baschet va continua cu antrenamente la Târgu Jiu, urmând ca în weekend elevii lui Theo Evans să încerce să obţină o nouă victorie pentru suporterii proprii în faţa celor de la BC Argeş Piteşti.

După ce a trecut acceptabil de cele două partide cu  Elba Timișoara, ambele deosebit de dificile, gorjenii au revenit la Târgu Jiu pentru a pregăti meciul cu BC Argeş Piteşti din weekend. Antrenorul Theo Evans a declarat că echipa merita să câştige ambele confruntări cu echipa de pe Bega, dar diferenţa mare de scor la care timişorenii au câştigat primul sfert i-a împiedicat să mai revină pe elevii săi: „În primul meci am jucat foarte bine și am fi putut să câștigăm, chiar am fost foarte aproape să câștigăm. A fost acel prim sfert în care au marcat foarte mult, din orice poziție. Au pus o diferență mare între ei și noi, am fost mereu în luptă pentru a recupera și a fost foarte greu. A fost apoi și acea decizie a arbitrilor pe final, când mai erau 13 secunde și am fost opriți din acțiunea care ne putea aduce victoria. Deși am jucat foarte bine, am pierdut acel meci dar ne-am dat seama că putem să jucăm și mai bine, să ne îmbunătățim procentajele și să câștigăm al doilea meci. Ne-am dat seama de asemenea că cele șapte puncte pe care le aveam de partea noastră după meciul tur ne pot fi suficiente pentru a ne califica.” Tehnicianul a pus eşecul din primul joc cu timişorenii şi pe seama problemelor de sănătate trei jucători care n-au putut juca la capacitatea lor fiind răciți, Apostol, Golubovic și Voinescu, dar a refuzat din nou să vorbească despre arbitraj, deşi conducerea clubului a făcut-o acuzând maniera de arbitraj şi chiar anunţând federaţia.

Adversarul nu a fost unul de care se poate trece uşor, Elba fiind neînvinsă acasă în acest sezon, chiar dacă în deplasare a avut meciuri în care a pierdut la diferențe foarte mari. În al doilea meciînsă echipa lui Evans şi-a propus să nu-i mai lase pe timişoreni să ia acel avans  stând permanent lângă ei chiar dacă luau conducerea. „Ne-am propus la acest meci nu doar calificarea, am vrut victoria. Am vrut să arătăm că suntem mai buni. A fost și o frumoasă răzbunare după primul meci. Fiecare jucător în parte a dorit asta, toți s-au dăruit pe teren și au dat maximum chiar dacă unii dintre ei nu erau în cea mai bună stare fizică, precum Adi Voinescu” a explicat ieri Evans motivarea elevilor săi la meciul din cupă. Pentru ei un meci pierdut, chiar şi la cinci puncte diferenţă sau mai puţin însemna calificarea în final four.

Energia reuşeşte astfel să şi spulbere un mit care se crease la Timişorara, cum că echipa de pe Bega a invincibilă acasă. Gazdele nu mai pierduseră acasă de 18 luni ceea ce este chiar un record în baschet.  Energia Rovinari a mai reuşit un record prin calificarea de miercuri în final four, fiind şi prima echipă de baschet din prima ligă care ajunge în final four din postura de nou promovată.

Vizualizări: 95

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: