Energia arată bine în amicale

Deşi a pierdut clar primul meci de la Cupa Minaur în faţa echipei gazdă, trupa lui Andrieş s-a revanşat prin victoriile cu Ştiinţa Bacău şi Steaua. Energia a ocupat locul 2 în turneul din Maramureş.

Energia a schimbat masiv lotul în această vară după locul 8 din sezonul trecut, iar rezultatele sunt încurajatoare. În primul turneu amical al verii, echipa lui Andrieş a învins vicecampioana Ştiinţa Bacău.

Semne bune pentru noul sezon

Energia a început cu stângul turneul băimărean. A pierdut clar în faţa gazdelor de la Minaur, 22-25 după ce la un moment dat a fost condusă şi cu 22-14. Oboseala şi-a spus însă cuvântul în acest prim joc, echipa ajungând la Baia Mare cu doar câteva ore înaintea meciului. Andrieş şi compania s-au revanşat însă a doua zi cu o victorie superbă în faţa vicecampioanei Ştiinţa Bacău. După 12-12 la pauză, Energia s-a impus cu 29 la 26 graţie în principal lui Apolzan şi Asoltanei, autori a câte 6 goluri, dar şi lui Acatrinei, marcator de 5 ori. În ultima zi a turnelui, Energia a învins tot cu 29-26 şi pe nou promovata Steaua Bucureşti. Cu 2 victorii din 3 meciuri, gorjenii au terminat turneul pe locul 2, fiind depăşiţi la un singur gol de Baia Mare şi având tot un gol avans în faţa celor de la Bacău. „Este un bilanţ bun, se pare că lucrurile încep să meargă bine. Cu Baia Mare am avut şi nişte circumstanţe aparte, dar apoi, cu Bacăul şi cu Steaua mă declar mulţumit. Nu pot să remarc un jucător anume, prefer să vorbesc doar de echipă. E clar, mai avem mult de lucru, urmează 4 săptămâni în care va trebui să tragem tare pentru a fi 100% apţi de noul sezon. La toate capitolele mai avem de lucrat şi la cel fizic şi la nivelul relaţiilor de joc. Deocamdată suntem inconstanţi”, a concluzionat Andrieş la finalul celor 3 jocuri.

“S-a văzut că am lucrat bine în ultima vreme, faţă de ce am avut în primele 2 amicale de la Tg-Jiu. Despre poartă nu pot să zic decât că şi aici am avut evoluţii inconstante, dar suntem pe drumul cel bun. Îmbucurător e că de data asta chiar avem soluţii în echipă.”  Liviu Andrieş, antrenor Energia

Rezultate turneu Baia Mare:

Știința Bacău - Steaua București                                 34-26

Minaur Baia Mare - Energia Pandurii Târgu Jiu                   25-22

Știința Bacău - Energia Pandurii Târgu Jiu                           26-29

Minaur Baia Mare - Steaua București                                   38-34

Steaua București - Energia Pandurii Târgu Jiu            26-29

HC Minaur Baia Mare - Știința Bacău                         25-27

Clasament: 1. Minaur 4 pct. (+1)  2. Energia 4 pct. (0)  3. Bacău 4 pct. (-1)  4. Steaua 0 pct.

“Remarc în primul rând echipa, am văzut o atitudine adevărată cu Bacăul, când am cam bătut echipa naţională. Însă, nu mă îmbăt cu apă rece, mai avem de pus la punct ceva relaţii de joc şi sunt sigur că banca tehnică va lucra în continuare să rectifice greşelile.”  Andrei Maioreanu, preşedinte secţie handbal Energia

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: