Nistor a plâns la plecarea din vestiarul Pandurilor

Duminică au curs lacrimi în vestiarul celor de la Pandurii, dar nu din cauza eşecului din meciul cu Astra, ci la despărţirea de unul dintre colegi. Dan Nistor a intrat pentru ultima dată în vestiar, înaintea transferului său la francezii de la Evian. Nistor a părăsit vestiarul în aplauzele colegilor de la Pandurii, după ce cu o seară înainte părăsea terenul în aplauzele suporterilor.

După trei ani şi peste 100 de meciuri la Pandurii, majoritatea ca titular, şi mai multe convocări la echipa naţională, era de aşteptat ca Nistor să aleagă să plece. Deşi conducerea l-ar fi dorit încă la echipă şi la meciurile cu Braga din play-off, mijlocaşul a ales să accepte oferta celor de la Evian. Preşedintele Condescu şi antrenorul Pustai nu s-au opus, mai ales că ştiau că dorinţa jucătorului e să plece în acest sezon. Deşi s-a ajuns la un acord încă de vineri, jucătorul a ales să mai joace o partidă pentru Pandurii, el reuşind şi o pasă de gol la meciul cu Astra. Nistor nu a mai riscat să se accidenteze jucând pentru Pandurii și în play-off-ul Europa League, în dubla cu Braga, cu toate că președintele Marin Condescu a pus inițial condiția ca transferul să se parafeze după returul de la Braga.

Lacrimi şi aplauze în vestiarul echipei

Nistor era la transferul său la Târgu Jiu unul dintre cei mai tineri jucători din lot şi a ajuns să fie îndrăgit de colegi şi prin modestia sa. A recunoscut mereu că e „ţăran” de la Rucăr şi chiar era alintat aşa de colegi. De aceea despărţirea de ieri a fost una emoţionantă, cu lacrimi de ambele părţi. „Am fost la ultimul antrenament cu echipa, mâine voi merge probabil în Franţa pentru vizita medicală. A fost o atmosferă atât de emoţionantă la vestiare la despărţire, încât am plâns şi eu, şi colegii. Sincer îmi pare rău că plec de la Pandurii, pentru că am fost o familie unită! Când am ieşit din vestiar am ieşit în aplauzele lor şi asta nu voi putea uita”, a spus Nistor ieri, mulţumind celor care l-au ajutat să facă acest pas în carieră.  

800.000 de euro - va încasa Pandurii în schimbul transferului lui Dan Nistor la Evian

25.000 de euro lunar – va fi contractul lui Nistor  în Ligue 1 şi 150.000 de euro va încasa ca primă de instalare

 „Le-am urat mult succes cum mi-au urat şi ei mie, să îşi îndeplinească obiectivul mai departe în cupele europene, să continue munca începută de noi împreună. Şi sper să ne mai vedem în Europa, să ne întâlnim poate chiar ca adversari sau la meciurile pe care le vor juca în Europa League”

Dan Nistor

"Nu pot să zic că nu m-a atras Liga Campionilor, dar Evian rămâne Evian, iar Steaua este Steaua. Una e să joc cu Corona Braşov, alta e să joc cu PSG, Marseille, AS Monaco”

Dan Nistor

L-au înconjurat şi aplaudat şi pe teren

La meciul cu Astra, după golul marcat de Eric de Oliveira din pasa lui Nistor, jucătorii de la Pandurii au realizat o coregrafie specială pentru despărţirea de colegul lor. Aceştia i-au dedicat primul gol al meciului cu Astra şi au făcut un cerc în jurul lui Nistor, aplaudându-l pe acesta la scenă deschisă. După meci au dezvăluit că scena a fost premeditată de Eric, responsabilul cu buna dispoziţie în vestiarul echipei şi bun prieten cu Nistor.  “E greu să te desparţi de o echipă în care ai fost ca într-o familie. Le-am mulţumit tuturor că m-au ajutat să ajung aici pentru că fără ei, fără colegii de echipă şi antrenorii de la Pandurii nu aş fi reuşit să fac acest pas. Le mulţumesc pentru că m-au încurajat, pentru că au avut încredere în mine şi m-au ajutat când mi-a fost mai greu. Şi domnului Cristi Pustai îi mulţumesc pentru că m-a înţeles şi m-a ajutat”, a mai spus Nistor la plecarea de la Târgu Jiu.

NISTOR_APLAUDAT_DE_COLEGI

Vizualizări: 322

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: