Energia în semifinalele Cupei

Handbaliştii Energiei au parte de un debut senzaţional la turneul final al Cupei României de la Severin. În faţa unor tribune puţin populate, elevii lui Andrieş s-au distrat cu vicecampionii de la Odorhei şi s-au calificat fără probleme în semifinalele competiţiei. Energia a început în forţă partida şi a tranşat rapid calificarea în faţa unei echipe pe care o mai învinsese de două ori şi în campionat. După doar 20 de minute tabela indica deja un incredibil 17 la 9 pentru gorjeni care au fost urmăriţi din tribune de fostul lor antrenor Vasile Stângă. Atitudinea relaxată, de vacanţă a elevilor lui Vlad Caba i-a costat scump pe aceştia iar la pauză scorul era deja 21 la 13 în favorea oltenilor cărora le-a funcţionat mai bine ca niciodată faza a doua şi contraatacul. Harghitenii au continuat să joace slab şi după pauză, Energia a profitat şi a menţinut un avantaj consistent. Diferenţa maximă a fost atinsă în minutul 51 (32 - 21) astfel că Andrieş şi-a permis să-şi odihnească titularii pe final. Odorhei a mai recuperat puţin din dezavantaj dar cărţile calificării erau demult jucate, scorul final fiind de 37 la 30. Pentru un loc în marea finală de vineri, Energia se va duela cu Bucovina Suceava care a trecut în sferturi de Ştiinţa Bacău cu 34 la 30. Florea şi colegii săi pot răzbuna eşecul de anul trecut din sferturi în faţa moldovenilor în partida care se va juca astăzi de la ora 17.30, în direct la Digisport Plus.

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: