Eric, cu gândul la România și „poporul oltean”!

Plecat la începutul anului de la Pandurii pentru un contract mult mai bănos la arabii de la Al Ahli, brazilianul Eric de Oliveira Pereira nu a uitat că ieri a fost Ziua Națională a României, pe contul său de Facebook acesta postând o fotografie cu tricolorul țării care l-a adoptat și în care este adorat în continuare de suporterii din Gorj, dar și de cei de la Gaz Metan Mediaș, echipă la care a evoluat înainte de a fi transferat la Târgu Jiu. „La Multi Ani Romania! Al doilea casa a mea, am fost bine primit, sunt bine primit si sunt sigur, cand o sa ma intorc o sa fiu bine primit inca o data! Multumesc pentru totul! Roman de Inima!”, a scris Eric nu doar pentru „poporul oltean”, ci pentru toți românii care îl iubesc, numărul acestora nefiind deloc unul mic.

Îmbrăcat în echipament al celor de la Pandurii, Eric i-a cucerit repede pe fanii săi. Sutele de aprecieri strânse de postarea respectivă, precum și mesajele suporterilor, care îl cheamă înapoi la Pandurii sau la Gaz Metan, după caz, pe motiv că echipele riscă să retrogradeze, arată că brazilianul rămâne unul „de-al nostru”, deși a stat la Târgu Jiu doar câteva luni, timp în care a reușit nu doar să arate că știe fotbal, ci și că fanii au pentru ce să îl îndrăgească. La sfârșitul săptămânii, Eric își va aniversa ziua de naștere și, probabil, atunci numărul gorjenilor care îl vor felicita va fi la fel de mare ca al celor care acum au apreciat postarea făcută de brazilian pentru Ziua României.

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: