Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Eugen Trică, dat afară de la ACS Viitorul Târgu Jiu

Eugen Trică a terminat prematur și a doua experiență din acest sezon de la ACS Viitorul Târgu Jiu.  După doar șapte meciuri, antrenorul de 45 de ani a fost dat afară de la gruparea gorjeană, a informat joi liga2.ro, motivele prezentate fiind multiple.

Liga2.ro, site-ul de sport care anunţă toate informaţiile din Liga 2 a aflat de decizia omului cu banii de la formația din Târgu Jiu de a-l demite pe Trică, chiar dacă deocamdată clubul nu a anunțat nimic în acest sens. De altfel, ACS Viitorul comunică greu sau deloc, aşa că şansele de a anunţa oficial despărţirea de tehnician sunt mici. „Patronul echipei, Nicolae Sarcină, s-a debarasat de Trică înainte de finalul sezonului. Sursele noastre au aflat că au loc, de o perioadă mai bună de timp, discuții contra între Nicolae Sarcină și Eugen Trică, iar acum patronul a hotărât că e cazul să pună capăt unui nou contract cu antrenorul”, a informat joi liga2.ro, făcând precizarea că discuţiile au plecat de la bani: „Totul a plecat, așa cum se întâmplă mai mereu, de la bani, dar și de la rezultatele slabe ale echipei din ultima perioadă. În privința părții financiare, după cum bine se știe, ACS Viitorul are probleme importante, iar restanțele către stafful tehnic și către jucători au creat, de ceva timp, o atmosferă tensionată la echipă”.

Antrenorul Eugen Trică oricum nu se mai ocupa de echipă dinainte de sărbătorile pascale, motivând că este accidentat şi lipsind la meciul cu FC Braşov.

Vizualizări: 835

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: