Evaziune fiscală cu carne de vită

 Verificările efectuate săptămâna trecută de către comisarii Gărzii Financiare au scos la iveală numeroase cazuri de evaziune fiscală, după cum o arată bilanţul făcut public ieri de către instituţia respectivă. Astfel, în urma verificărilor încrucişate desfăşurate în colaborare cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) Bucureşti şi cu cinci secţii judeţene ale Gărzii Financiare, s-a constatat că o firmă din Târgu-Jiu a emis în perioada iulie-decembrie 2008 facturi fiscale de vânzare pentru diverse mărfuri industriale în valoare de 1.857.885 lei fără TVA, însă a declarat că a realizat venituri de doar 625.732 lei. Societatea comercială s-a sustras de la virarea către bugetul de stat a sumei de 441.430 lei, iar dosarul a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.Jiu pentru continuarea cercetărilor.  Nici pentru un agent economic procesator şi comerciant de carne din Târgu-Jiu, situaţia nu a stat mai bine. În perioada aprilie-mai 2009, acesta a sacrificat şi comercializat carnea provenită de la 9 capete bovine, fără a avea documente legale de provenienţă. Prejudicul adus statului este estimat la valoarea de 3.524 lei. Organele de cercetare penală şi reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DFFP) Gorj vor stabili măsurile care trebuie luate în acest caz. Tot fără documente justificative lucrau şi diverşi agenţi economici care organizau transporturi ilicite de mărfuri. Au fost aplicate amenzi de 7.000 lei şi au fost confiscate bunuri de 3.000 lei, printre care se numără 1.740 kg grâu, 97 bucăţi jucării şi 25 litri băuturi alcoolice.


Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: