Experţii confirmă: Dealul Târgului poate distruge barajul Vădeni

Cele două baraje de pe Jiu sunt colmatate în proporţie de 80%, astfel că nu pot prelua debite mărite ale apei. Situaţia este veche de câţiva ani, dar în prezent pericolul este crescut ca urmare a alunecărilor de teren de pe Dealul Târgului, confirmate de experţii care au fost luni la faţa locului. Oficial, măsurile dispuse sunt de monitorizare a fenomenului şi de informare a autorităţilor. Neoficial se vehiculează faptul că tocmai o decolmatare a barajului Vădeni ar pune în pericol siguranţa acestuia, deoarece zidurile nu ar mai face faţă presiunii puse de Dealul Târgului, dacă tonele de nămol ar fi înlăturate. Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, spunea înainte de Paşti că o rupere a barajului ar duce la inundarea şi distrugerea unei părţi însemnate a municipiului Târgu Jiu.

O comisie formată din reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului în Construcţii, Hidroelectrica, Serviciului de Gospodărire a Apelor Gorj, Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean şi experţi în domeniu s-a deplasat luni la barajul de la Vădeni pentru a vedea cum stau lucrurile la faţa locului. Potrivit raportului încheiat după acea vizită expertul a luat în calcul un fenomen de alunecare caracteristic unei zone locale de mică extindere ale versantului drept, activ în special, în perioada cu precipitaţii care este monitorizat de Hidroelectrica. Deşi confirmă nota de constatare, reprezentanţii Hidroelectrica spun că încă nu există motive de îngrijorare. „Într-adevăr, expertul nu a omis posibilitatea să alunece dealul mai ales în situaţia în care se modifică morfologic zona. Mă refer la tăierea pădurii şi la continuarea ploilor abundente. Deocamdată, nu există motiv de îngrijorare. Malul este stabil, iar anual se fac expertize şi măsurători”, a declarat Cătălin Tilea, inginer şef Hidroelectrica.

La rândul său, Theodor Popescu, directorul Serviciului de Gospodărire a Apelor Române, spune că a avertizat încă din anul 2007 în ceea ce priveşte pericolul ca barajul să se colmateze definitiv prin alunecarea dealului de pe malul drept al Jiului. „În anul 2007, barajul era deja colmatat. Am întocmit un material şi am prezentat situaţia celor de la Hidroelectrica. Dumnealor trebuie să ia măsuri. În urma comisiei de luni s-a făcut o notă de constatare la faţa locului, iar zona barajului Vădeni va fi permanent monitorizată de Hidroelectrica”, a precizat Theodor Popescu, şeful Serviciului de Gospodărire a Apelor Române.

MĂSURI

Deşi experţii continuă să avertizeze asupra unei posibile catastrofe care ar putea spulbera o parte din municipiu, singurele măsuri care vor fi luate în perioada imediat următoare sunt de informare şi monitorizare. „În urma comisiei de luni s-au dispus două măsuri: informarea prefectului cu situaţia privind acumularea Vădeni şi monitorizarea Dealului Târgului în perioadele cu precipitaţii”, spune Cătălin Tilea.

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: