A început să se vorbească despre listele partidelor (în special PSD și PNL) de la parlamentare și aud tot felul de nume de jurnaliști pe listă, unul dintre ele chiar un fost coleg, cel mai discutat, pentru că omul a fost anti-PSD-ist toată viața și taman acum s-a gândit că ar fi cazul să reformeze partidul mafioților din interior, decizie cel puțin discutabilă și care mie îmi cam pute. Din capul locului, independent de această mică implicare personală, trebuie să spun că un jurnalist care intră în politică este mereu o veste proastă, la cum arată politica la noi, așa cum vești foarte proaste au fost și cele mai de succes exemple de astfel de tranziție: Lia Olguța Vasilescu, respectiv Gabi Firea. De ce o veste proastă?
Păi, se presupune că noi, jurnaliștii, trebuie să spunem adevărul. E simplu. În politică, se presupune că trebuie să faci fix inversul. Deci, niște oameni își folosesc talentul de comunicare, dar nu mai comunică publicului adevărul în vederea vindecării societății, ci comunică niște minciuni grosolane în vederea acumulării de capital electoral. Foarte trist drum, veți fi, presupun, de acord.
E la fel de adevărat că mulți dintre jurnaliștii în discuție nu prea spuneau adevărul nici înainte, deci schimbarea de macaz nu ar fi atât de mare, că s-ar putea ca la Antena 3 să fii nevoit să minți mai mult chiar și decât în politică. Cu atât mai mult cu cât stai să te întrebi: ce înseamnă să fii în politică de fapt? Doar să fii membru de partid, respectiv pe niște liste electorale? După umila mea părere, în politică ești și când execuți servicii plătite pentru partide pe care le popularizezi ulterior în presă, obicei larg răspândit în România și, vă asigur, caracteristic și acestor jurnaliști care (abia) azi se anunță ca intrând în politică.
Oricât de prost s-ar face el în România, oricât de multe cuvinte negative aș fi avut pentru această meserie de-a lungul timpului, jurnalismul rămâne o meserie dacă nu foarte frumoasă, cel puțin foarte importantă. Cu atât mai mult în ziua de azi, când politica este tot mai prezentă în toate mediile pe care n-ar trebui să le infesteze. Dar cine să mai remarce asta? Tranziția dinspre redacții către partide îmi amintește de o glumiță a lui Stalin cu patriarhul Rusiei, în vremea în care Partidul Comunist executa o epurare prin arestări sau chiar execuții a clericilor, considerați dușmanii materialismului dialectic și-ai cauzei. Într-o noapte, o Volgă neagră trage în fața casei patriarhului, iar ăsta și-a spus că gata, s-a zis cu el. Și-a făcut rugăciunea, și-a luat adio de la familie și a urcat convins că nu se va mai întoarce acasă. A fost foarte surprins că băieții în negru l-au dus nu pe un câmp să-i tragă un glonț în cap, ci chiar în biroul lui Stalin. Acesta i-a ținut (foarte probabil în batjocură) un discurs înălțător despre rolul preoțimii în societate și despre cum popii nu se implică atât cât ar trebui în treburile cetății. Cu voce stinsă, patriarhul i-a zis că nu se prea mai implică pentru că au rămas foarte puțini. La care Stalin a mimat minunat surpriza și, cu ochii mari de mirare, a întrebat: ”Dar ce s-a întâmplat, părinte, cu preoții din această frumoasă țară?!”. Atunci patriarhul a avut o replică pentru posteritate. Amintindu-și că Stalin însuși era preot la bază, a răspuns: ”Păi, dacă devin toți generali de succes...”. Ei, fix așa și cu jurnaliștii deveniți politicieni de succes.