Făină europeană pentru săracii din Gorj

Făina de la Uniunea Europeana a ajuns deja la persoanele nevoiaşe din cinci localităţi gorjene, respectiv Motru, Rovinari, Văgiuleşti, Negomir şi Samarineşti. Municipiul Tg-Jiu şi comuna Dănciuleşti sunt următoarele pe listă, persoanele nevoiaşe din aceste două localităţi vor primi ajutoarele în această săptămână. Aproape 45.000 de gorjeni vor beneficia anul acesta de ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană, constând în zahăr şi făină. Beneficiarii sunt şomerii aflaţi în plată la data distribuirii ajutorelor, pensionarii cu venituri mici, persoanele beneficiare de venit minim garantat, persoanele cu handicap şi copii şi adulţii neinstituţionalizaţi. O persoană va primi patru kilograme de zahăr şi 15 kilograme de făină. Primii care s-au bucurat de aceste ajutoare sunt cei din localităţile Motru, Rovinari, Văgiuleşti, Negomir şi Samarineşti. În comuna Samarineşti tirul cu făină a ajuns la sfârşitul săptămânii trecute. Au fost împărţite persoanelor nevoiaşe din această localitate peste 4200 de kilograme de făină.

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: