Fără ajutoare sociale pentru leneşi. Primar: Nu vom mai avea cu cine face treabă 

Persoanele asistate social vor pierde sprijinul financiar acordat de stat dacă refuză un loc de muncă. Majoritatea primarilor văd cu ochi buni această lege votată în Parlament. „Nu vom mai avea cu cine să facem treabă prin comună”, se teme însă Ion Stamatoiu, primarul comunei Scoarţa.

Deputații au votat, miercuri, ca asistații social, buni de muncă, fără probleme de sănătate, să nu mai primească ajutorul financiar de la stat în cazul în care refuză să se angajeze pe locurile de muncă oferite. Camera Deputaţilor este for decizional, iar legea urmează să fie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.   

Comuna Plopşoru este una dintre localităţile cu cei mai mulţi asistaţi social. „Dacă omul refuză să muncească, asta este. Nu putem să dăm ajutor social la cei care refuză un loc de muncă. Nu mai avem aşa mulţi asistaţi social, pentru că mulţi au plecat la serviciu. 120 de persoane prestează muncă în folosul comunităţii. Având în vedere că sunt 11 sate, media este de 12 persoane pe sat. Banii se acordă conform legii. 142 de lei ia o persoană singură. De aici se pot calcula şi se pot scade din venituri, pentru că realizează venituri agricole sau din alte activităţi. De exemplu, dacă sunt trei persoane în familie, la fel, se ia în calcul la o persoană dacă are şomaj sau dacă are alte venituri din agricultură. Se calculează şi se stabileşte prin dispoziţia primarului cât are venit minim garantat o persoană singură sau familie. Nu e cine ştie ce, pentru 142 de lei, de multe ori, mă cert cu ei să vină la muncă”, a declarat Petre Grigorie, primarul comunei Plopşoru.

Banii aferenţi ajutorului social acordat în baza Legii 416/2001 sunt suportaţi integral din bugetul de stat. Şi primarul de la Berleşti este de acord cu noua măsură. „Mi se pare normal să piardă ajutorul dacă refuză un loc de muncă. La noi s-a redus foarte mult numărul de persoane asistate social. Mai sunt cam 70-80. Nu toţi prestează activitate, sunt femei peste 63 de ani, bărbaţi peste 65 de ani. Chiar i-am scos la muncă pe cei care pot să presteze. 2 zile pe care le au şi le fac. Înainte cred că erau vreo 200”, a comentat Iulian Berlescu, primarul comunei Berleşti.

Unii primari se tem însă că nu vor mai avea cu cine să facă treabă prin comună. „La Scoarţa mai avem apţi de muncă doar 12 din 40, cu care mai facem şi noi ceva prin comună. Din momentul ce aceştia nu vor mai fi la Legea 416, nu ştiu cu cine vom face treabă la nivelul comunei. Dacă la oraşe sunt direcţii care au în subordine oameni şi pot să facă de toate, noi, la nivelul localităţilor, vom fi afectaţi. Să faci contract cu o firmă, va fi greu. Niciodată nu vom putea. Ne puteam folosi de ei. Îi punem ba la cosit de iarbă, ba la tăiat de lemne, la orice lucrare. Dar, asta este, legea este lege şi trebuie respectată”, a conchis Ion Stamatoiu, primarul comunei Scoarţa.  

În momentul în care familia sau persoana singură va pierde acest drept, poate solicita din nou ajutorul social, dar numai după ce va trece un an de la data deciziei de încetare a acestui drept.

Vizualizări: 4,016

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: