Fără petrecere de "1 Mai" la Drăgoieni

Serbarea câmpenească organizată an de an în data de 1 mai în pădurea de la Drăgoieni nu va mai avea loc anul acesta. Administraţia locală din Târgu Jiu a considerat că se impune anularea acestui eveniment, dat fiind faptul că în acea perioadă au loc şi sărbătorile pascale. În schimb, petrecerea se va muta în Poiana Narciselor, la Preajba, manifestările urmând să aibă loc în data de 8 mai. "Nu va mai avea loc acțiunea tradițională de "1 Mai" la Drăgoieni, era normal, cred că fiecare își dorește să sărbătorească Paștele în familie. Comercianţii ne-au şi spus că nu o să vină. Și atunci rămâne ca următoarea acţiune de gen să fie pe 8 mai, la Poiana Narciselor", a declarat Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu Jiu.
Petrecerea câmpenească din Dumbrava Drăgoieni a devenit o tradiție pe plan local. Zeci de comercianţi cu tarabe, terase şi parcuri de distracţii au poposit an de an aici. Mii de gorjeni se strângeau în pădurea de la Drăgoieni pentru a sărbători cum se cuvine Ziua Muncii, în data de 1 mai. Anual autorităţile colectau tone de gunoi după petrecerea de la Drăgoieni, însă anul acesta nu vor mai avea astfel de cheltuieli.
Reprezentanţii primăriei Târgu Jiu spun că la Preajba ar putea avea loc și o etapă naţională a Federației de Automobilism, dar și un concurs de biciclete.

Vizualizări: 317

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: