Farmaciile gorjene, golite de măştile de protecţie

Farmaciile gorjene au epuizat stocurile de măşti de protecţie. Teama de a nu contacta virusul gripei porcine i-a determinat pe mulţi dintre târgujieni să ia cu asalt farmaciile pentru a-şi achiziţiona măşti de protecţie. Nefiind în mod obişnuit un produs foarte solicitat, farmaciile nu au avut însă stocuri prea mari astfel că, cele câteva zeci de măşti pe care le avea spre comercializare fiecare unitate, s-au epuizat foarte repede, o nouă aprovizionare urmând să se facă în curând. Farmaciştii susţin că, în mod obişnuit măştile de protecţie facială erau cumpărate de personalul sanitar însă în ultima vreme acestea au fost solicitate şi de cei din afara sistemului. “Am avut măşti dar le-am terminat. De obicei acestea nu prea se cumpără dar în ultima vreme cererea a crescut aşa că stocul s-a epuizat. Vom aduce în curând pentru că sunt destul de căutate în această perioadă”, a declarat Adriana Cojocaru, farmacistă. Interesul crescut din ultima vreme al populaţiei pentru măştile de protecţie este, în opinia purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, Elena Piţian, justificat întrucât oamenii se tem pentru sănătatea lor. “Gripa porcină este ceva nou şi este normal ca oamenii să se teamă mai ales că s-a făcut multă publicitate pe acest subiect. Masca de protecţie este într-adevăr eficientă, ea împiedicând răspândirea virusului, dacă purtătorul este bolnav, dar şi inhalarea acestuia dacă cel care o poartă vine în contact cu o persoană bolnavă”, a precizat Elena Piţian.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: