Femeia căreia viitura i-a luat tot ce avea

Viaţa localnicilor din Novaci a fost dată peste cap după ce Gilortul şi-a ieşit din matcă acum o săptămână.  Încă mai sunt familii care locuiesc prin vecini, iar una stă în internatul şcolii. Oamenii nu speră că viaţa va mai fi vreodată cum a fost înainte de viitură.

Mâlul din casa Ioanei Plescău are şi acum, la o săptămână după inundaţii, aproape o jumătate de metru. Femeia şi fiul ei au fost scoşi din casă de salvamontişti, dar nu au apucat să îşi ia nimic. „Uitaţi ce este aici, vedeţi hainele, toate alea, acolo este o pătura, toate hainele, paturile, toate sub mâl.

Nu ne mai revenim, toata viaţa ne vom aducem aminte de această nenorocire”. În curtea femeii se văd ici-colo o maşină de spălat, o canapea, un scaun. Toate rupte şi murdare. În zonă miroase urât, pentru că animalele moarte au intrat în putrefacţie.

O altă localnică, Irina Mailat, s-a adăpostit cu fiica ei de 12 ani în internatul liceului din Novaci. Casa ei, construită fără autorizaţie, a fost luată de ape. Acum primeşte mâncare de la primărie şi se spală la spital sau la vecini, pentru că nu are apă caldă. „Vine iarna pe capul meu şi nu am unde să mă duc cu fetiţa. Am rămas pe drumuri, mi-a luat tot, tot, tot. N-am rămas cu absolut nimic”, a fost Irina Mailat, femeia care a rămas doar cu hainele de pe ea.

Primarul Dumitru Leuştean spune că administraţia locală a luat măsuri pentru ca oamenii să aibă unde locui. „Condiţiile sunt foarte bune, le asigurăm mâncare. Au servicii foarte bune acolo. Sunt cei care aveau acea improvizaţie lângă apă, la fabrică, care a rămas fără acoperiş. În restul locuinţelor se poate locui cu excepţia a două locuinţe care s-au curăţat, urmează să amenajeze acolo parchet, de zugrăvit, este igrasie, dar materialul a fost îndepărtat de acolo. Vom finaliza cu totul zilele acestea”, a precizat primarul Dumitru Leuştean.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: