Fericire în ochii fetiţelor, îngrijorare în ochii părinţilor. Să-i ajutăm!

Este incredibil câtă fericire se poate vedea în ochii a cinci fetiţe din Motru, care trăiesc alături de părinţi din doar 600 de lei pe lună, adică alocaţiile şi ajutorul social. Grijile se văd însă în ochii părinţilor. Locuiesc într-o singură cameră, în care fetele dorm în pat, iar părinţii pe jos. Sunt atât de săraci, încât nu au găsit niciodată bani să se căsătorească. Cel mai greu le este că nu au bani să ajungă la Târgu Jiu cu una dintre fetiţe, căreia i-a apărut un neg după ureche. „Pandurul” şi cititorii săi îl vor ajuta pe Moş Crăciun să ajungă şi la aceşti copii.

Adela Năsărâmbă şi Cristian Ciucheş sunt părinţii celor cinci fetiţe, Ioana-Cristina, Maria-Sorina, Elena Mihaela, Valentina Mădălina şi Gabriela Daniela. Cea mai mică are doi anişori, iar cea mai mare are şapte. Părinţii nu s-au cununat până acum, pentru că nu şi-au permis, preferând să folosească banii pentru a le cumpăra fetiţelor de-ale gurii. Locuiesc cu toţii într-o singură cameră, la blocul social C3 din Motru, iar venitul lor lunar este de 600 de lei, alocaţia celor cinci fetiţe şi ajutorul social. De câţiva ani, Adela încearcă să găsească un loc de muncă, însă fără izbândă.

cinci_copii

De multe ori, spune femeia, a plecat şi ea şi soţul cu ziua, lăsându-le pe cele mici singure, doar pentru a face rost de un ban, pentru a avea ce să le pună pe masă. Cea mai arzătoare dorinţă a sa este să găsească un loc de muncă. “Suntem şapte, ne descurcăm foarte greu, ajutorul social este mic. El lucrează cu ziua pe unde găseşte, ca să întreţinem copiii. Sunt cărţi de cumpărat, trei milioane am plătit până acum. La şcoală se cer foarte multe, nu putem să spunem nu, copiii văd la unii, la alţii şi îmi cer. Locuim toţi într-o singură cameră, pereţii sunt uzi, este foarte greu. Toaleta este la comun, duşul la fel, nu ne permitem să amenajăm ceva aici, în această cameră. Cea mare este în clasa I şi nu am reuşit să mai facem nimic pentru că nu avem de unde. Aş lucra şi ca femeie de serviciu, oriunde lucrez pentru copii, ca să avem cât să ne descurcăm pentru un trai normal. De patru ani tot caut, în zadar”, a spus Adela Iuliana Năsărâmbă.    

Munceşte cu ziua

tata_si_mezinaChiar dacă are probleme la unul dintre membrele inferioare, tatăl fetiţelor munceşte cu ziua pe unde poate, ca să le ofere copiilor săi strictul necesar. “Acum patru ani am avut un accident de maşină la Craiova, au murit două persoane. Eu am scăpat, am stat două luni în spital. Spitalizarea a venit 98 de milioane, nu avem de unde plăti. E foarte greu să fac faţă cu cheltuielile, mă scol dimineaţa, plec pe unde apuc, lucrez ca să fac rost de mâncare. De multe ori nu găsesc, cu greu ne descurcăm, le mai fac făină, mălai. Acum vine iarna. Piciorul mă supără, mă-njunghie, mai ales când e frig, trebuie să mă operez din nou. Dar nu sunt bani. Mi-aş dori să le pot oferi fetiţelor mele o casă mai mare. Ele dorm în pat şi noi dormim pe saltea, pe podea”, a spus Cristian Nicolae Ciucheş.     

O operaţie banală, dar nu au bani

are_un_negel_pe_urecheUna dintre fetiţe are nevoie de o intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea unui neg, crescut de ceva timp în zona urechii. Din lipsa resurselor financiare, părinţii nu a putut să suporte intervenţia. “Fata are un negel la ureche, trebuie operat, n-avem bani. De un an ne chinuim şi nu avem bani să mergem la Târgu Jiu pentru intervenţie, pentru drum şi pentru tot ce trebuie cât stăm acolo în spital. Nu te bagă nimeni în seamă dacă nu plăteşti. De multe ori am găsit-o plină de sânge, câteodată noaptea rupe negelul în somn. Îl are de anul trecut din aprilie, a crescut în timp”, a mai spus Adela Năsărâmbă.

Ce îşi doresc fetiţele de la Moş Crăciun

Cele cinci fetiţe au doar câteva jucării, de care se bucură pe rând. Îşi doresc ca Moş Crăciun să le aducă cât mai multe jucării, pentru că, spun ele, au fost cuminţi. „Eu vreau să primesc de la Moş Crăciun păpuşă, căluţ şi încă o păpuşă. Pentru surorile mele să aducă cadouri şi dulciuri, de toate. Cel mai mult îmi doresc să primesc o bărcuţă”, a spus Sorina, una dintre fetiţe.

Vizualizări: 215

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: