Fețeanu a găsit motive să-și critice șeful de partid

Unul dintre cei mai activi democrat-liberali din anii trecuți, Nicolae Fețeanu, retras acasă la Borăscu după ce nu s-a înțeles cu actualul șef al filialei, iese acum la rampă cu noi critici la adresa lui Dan Vâlceanu. Șeful PDL Gorj este tras de urechi de cel care i-a fost alături în campania electorală, pe considerentul că nu a ieșit public să îi apere pe colegii de partid care mai rămăseseră prin funcții de conducere și pe care actuala putere i-a schimbat rând pe rând în ultima perioadă.

Picătura care a umplut paharul nemulțumirilor lui Nicolae Fețeanu a fost schimbarea Cameliei Bibere de la Școala Postliceală, membre din organizația de femei a PSD impunându-și punctul de vedere și preluând conducerea acestei unități private de învățământ.

„Sunt critic față de domnul președinte Vâlceanu pentru că am impresia că i-a abandonat pe simplii membri  de partid, dar și pe puținii care mai aveau câte o funcție de conducere pe ici-colo, prin județ. Ceea ce i s-a întâmplat doamnei Bibere la Școala Postliceală, fiind înlocuită din funcție în timp ce era în concediu medical, iar nimeni de la PDL nu a ieșit public să o apere, mi se pare de neadmis. Membrii de partid au sentimentul că sunt tot mai singuri într-un județ în care parcă doar Dian Popescu pare să mai facă opoziție la PSD și țin să-l felicit pentru atitudinea pe care o are, de a nu pleca de tot capul în fața celor cu care, teoretic, ar trebui să conducă acest județ. Sper ca domnul Vâlceanu să fie ceva mai activ pe viitor și să nu mai lase membrii de partid să creadă că până și pe vremea lui Ion Rușeț organizația era mai bine condusă, decât modul în care o face el după ce a fost ales în funcția de președinte, deși și Rușeț, știm foarte bine, ne-a trădat pentru PSD așa cum o să facă probabil acum la sindicate”.

Dan Vâlceanu spune că nu se poate supăra pentru criticile lui Fețeanu, dar nu-i dă acestuia dreptate, declarând că partidul oricum nu mai are membri care să fie în funcții de conducere. „Nu prea mai avem oameni care să fie în posturi de conducere și pentru care să ne putem lupta. Știți foarte bine că am adus la partid avocați care să lupte pentru drepturile colegilor noștri, dar nu a venit nimeni să ne ceară ajutorul juridic. Nu se poate spune că i-am abandonat pentru că lucrurile nu stau deloc așa, iar în cazul doamnei Bibere, acolo e vorba de o unitate de învățământ privată, unde e clar că nu avem nici un cuvânt de spus. Sunt sigur că, în timp, cu înțelepciune și răbdare, și domnul Fețeanu se va convinge de aceste lucruri și vom putea colabora pentru binele organizației”, spune președintele PDL Gorj.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: