Fetele de liceu au campionat de fotbal

Zeci de fete de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” s-au înscris la un campionat de fotbal feminin ce se va desfăşura începând cu această săptămână în incinta colegiului.

Până în prezent s-au înscris în campionat 18 echipe formate exclusiv din fete care vor să le demonstreze băieţilor că fotbalul nu este numai pentru ei. Proiectul unui astfel de campionat a pornit luna trecută când jucătorii echipei Pandurii au jucat un meci cu o selecţionată de băieţi din colegiu cu ocazia promovării fotbalului în licee.

„Pe 14 octombrie a fost un meci jucat de Pandurii cu o selecţionată de băieţi din colegiu cu ocazia promovării fotbalului în licee şi de atunci, fetele prezente şi ele la competiţie, au avut această idee”, a declarat Constantin Berbec, coordonator de programe şi proiecte educative extracuriculare şi extraşcolare din cadrul Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu”.

Jocurile se desfăşoară în afara orelor de curs pentru a nu afecta procesul educativ iar fetele sunt antrenate de profesorii de educaţie fizică din liceu. Campionatul de fotbal feminin o să se desfăşoare pentru început doar la nivelul liceului însă fetele speră ca pe viitor să poată juca şi cu alte echipe din alte licee cu atât mai mult cu cât în joc se pune şi o cupă care este transmisibilă. „Am încercat să fie totul cât se poate de corect şi noi am vrea să continuăm acest campionat şi cu generaţiile următoare de elevi cu atât mai mult cu cât cupa pe care am pus-o în joc este transmisibilă”, a declarat Constantin Berbec.

Fiecare echipă o să fie formată din 5 fete şi una de rezervă, iar reprizele o sa aibă doar 10 minute fiecare. Chiar şi jucătorii de la Pandurii au fost încântaţi de ideea fetelor de a forma primul campionat de fotbal feminin din Târgu Jiu motiv pentru care au sprijinit campionatul atât moral cât şi cu obiecte promoţionale, steguleţe, fulare şi eşarfe.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: