Filip a dat în judecată Consiliul Judeţean

Conducerea PP-DD Gorj a acţionat ieri în instanţă Consiliul Judeţean din cauză că nu au fost înlocuiţi Gheorghe Neaţă şi Petrică Nanu, consilieri excluşi din partid. PP-DD va da în judecată şi mai multe consilii locale.

Tot ieri a fost depusă contestaţie şi împotriva Consiliului Local Tismana, motivul fiind unul similar, menţinerea în funcţie a unui consilier rămas fără susţinere politică. Urmează ca în cursul zilei de astăzi să fie depuse contestaţii şi împotriva Consiliului Local Târgu Jiu şi a Consiliului Local Jupâneşti. Robert Filip spune că toţi consilierii au fost daţi afară din partid înainte de a trece la PSD. „Depunem contestaţie împotriva Consiliului Judeţean şi a Consiliul Local Tismana din cauză că sunt menţinuţi în funcţii consilieri care nu mai au susţinerea PP-DD. Noi am operat excluderile în termenul legal, însă ele nu au fost puse în aplicare. Până la sfârşitul acestei săptămâni aşteptăm să ni se comunice primul termen în procesul împotriva Consiliului Local Motru. Per total, ne vom judeca pentru cele 2 posturi de consilieri judeţeni şi încă şase locuri de consilieri locali, patru posturi la Motru şi câte unul la Târgu Jiu şi Jupâneşti”, a declarat Robert Filip, preşedintele PP-DD şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. În urma Ordonanţei 55, ce a permis traseismul politic, PP-DD Gorj a pierdut 35 de consilieri şi un primar.

Vizualizări: 162

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: