Finanţarea Pandurii, stabilită joi în AGA

Adunarea Generală a Acţionarilor de la clubul Pandurii se va întruni joi, pentru a stabili finanţarea pentru sezonul viitor. Pandurii are nevoie de un acord de finanţare cu acţionarii, fără de care nu poate obţine licenţa pentru a evolua şi sezonul viitor în Liga I. Primăria Târgu Jiu, Consiliul Judeţean Gorj şi Artego şi-au stabilit partea de finanţare, sindicatele miniere din USMO urmează să anunţe, dar cel mai important este cu cât contribuie Complexul Energetic Oltenia. Potrivit unor surse, CE Oltenia va da jumătate din banii alocaţi anul trecut.

Florin Cârciumaru şi Ion Călinoiu promit că vor participa la şedinţa de joi, susţinând că nu-şi vor mai trimite delegaţi, ca la şedinţa trecută. Cârciumaru crede că, până la urmă, lucrurile se vor rezolva, iar Pandurii va obţine licenţa. „Eu consider că vor fi depăşite toate obstacolele fie mari, fie mici, pentru că cei care sunt implicaţi în acest fenomen sunt oameni cumpătaţi, sunt oameni cu experienţă în domeniu. Eu ştiu destul de bine ce înseamnă să ai rezultate, să fii o echipă de top. Să-şi spună o ţară întreagă speranţa în tine, că vei fi echipa care va reprezenta România în cupele europene şi să nu fii în stare să iei licenţa? Cred că nu se va pune această problemă”, a declarat Florin Cârciumaru. Acesta consideră că şi preşedintele Clubului Pandurii trebuie să fie prezent în şedinţa AGA. „În momentul în care se va organiza această şedinţă, voi participa atât eu, cât şi domnul Călinoiu. Eu consider că trebuie să participe chiar preşedintele clubului, să prezinte situaţia în faţa celor cinci asociaţi. Cred că acţionarul principal va înţelege şi sunt sigur că joi, când se va organiza AGA, lucrurile vor fi definitivate şi vom sprijini clubul să obţină licenţa”, a precizat Cârciumaru.

 Discuţii premergătoare AGA

Ieri reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia au purtat discuţii cu autorităţile judeţului, discuţii care vizează problemele ce urmează să fie dezbătute în şedinţa AGA de joi. „Am avut o întâlnire, la care au fost convocaţi reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia, în prezenţa domnului prefect şi a domnului subprefect. Domnul Ciobotărică a întârziat că a fost plecat, dar a venit domnul Antonie Daniel şi doamna Jianu şi am pus în discuţie următoarele probleme: întocmirea documentaţiei încât să obţinem din patrimoniul CE Oltenia investiţiile care au fost realizate în scopul dezvoltării comunităţilor locale de infrastructură; refacerea vetrelor de sat strămutate, precum şi continuarea finanţării activităţii sportive”, a declarat Ion Călinoiu.

Preşedintele Consiliului Judeţean crede că şedinţa AGA de joi nu va fi un eşec, precum cea de săptămâna trecută. „Şedinţa AGA organizată săptămâna trecută nu şi-a avut rostul, un singur punct pe ordinea de zi: să scoţi şi să numeşti un membru în Consiliul de Administraţie. Cred că a fost mai mult un test sau aşa ceva. De data aceasta, eu voi participa la şedinţă şi cred că şi domnul Ciobotărică”, a precizat Călinoiu.

Vizualizări: 935

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: