Hârtia de care depinde soarta Pandurilor în Liga I!

Adunarea Generală a Acționarilor s-a întrunit miercuri seara, dar fără să ia vreo decizie în ceea ce privește destinul financiar al clubului în acest an. Reprezentanţii de top ai instituțiilor care conduc clubul au fost absenţi, eşalonul doi fiind cel care a participat la ședință, singura decizie importantă luată de aceştia reprezentând-o îndepărtarea lui Dorin Ioana din postul de administrator. Jucătorii şi conducerea echipei așteptau clarificări financiare, în lipsa lor ieri fiind lansate noi avertismente cu privire la iminenta nelicenţiere a Pandurilor, ceea ce ar duce formaţia direct în Liga a II-a la toamnă!

Preşedintele Narcis Răducan nu a părut deloc încântat ieri de „deciziile” luate la ultima ședință a Adunării Generale a Acționarilor, motiv pentru care dorește să convoace săptămâna viitoare o nouă astfel de ședință. Asta în speranța că, până atunci, Complexul Energetic Oltenia își va clarifica poziția și va lămuri lucrurile în ceea ce privește finanțarea sau nefinanțarea echipei de acum încolo. În mod normal, la început de an asociații de la Pandurii își stabilesc fiecare contribuțiile financiare în funcție de deciziile CEO, dar, acum, Complexul Energetic nu dă nici un semn de viață sau de interes pe această temă. Clubul a primit săptămâna trecută 700.000 de euro din drepturile de televizare a meciurilor sale și, după cum afirmă Narcis Răducan, echipa ar putea juca liniștită o bună perioadă de timp de acum încolo. Asta dacă și CEO și-ar clarifica poziția.
„În ciuda anumitor zvonuri legate de datorii alarmante despre club, am văzut în presă undeva la 2 milioane de euro, ieri am plătit integral tot ceea ce ține de caietul de licențiere și clubul nu are nicio datorie până la 31 decembrie. Sunt datorii către anumiți furnizori care sunt eșalonate și ne ținem foarte bine de ele. Mai e o datorie de 500.000 de euro pe care am preluat-o când am venit, la ANAF, și care e eșalonată și o plătim la timp. Am plătit și băieților o parte din datorii și cred că atmosfera e mai bună acum. Am oprit bani și pentru organizarea jocurilor, deci nu avem nevoie de ajutoare umanitare. Nu sunăm la 112, sunăm doar la membrii asociați care și-au luat o responsabilitate în vară, și chiar acum o lună, că vor susține această echipă în visul de a câștiga titlul”, spune președintele de la Pandurii.

Licenţierea, extremă urgenţă
Obţinerea hârtiei de la CEO cu privire la finanțarea echipei în acest an înseamnă liniştea de care jucătorii au nevoie pentru a se putea concentra doar la partidele pe care le au de jucat pe teren. Ca și în 2013, când echipa era implicată în tot felul de scandaluri legate de finanțarea sa, și acum Pandurii face performanţă, dar nimeni nu garantează că ulciorul va merge de multe ori la apă. „Aşteptăm cu ardoare o poziție din partea CEO pentru că în 3 săptămâni trebuie să prezentăm actele în vederea licențierii și fără acordul de finanțare echipa nu participă în cupele europene și în prima ligă. Dacă cineva doreşte acest lucru, e cea mai bună șansă. Eu sunt convins că nu se va întâmpla acest lucru. Știu că domnul director e microbist, l-am invitat la meciurile noastre, dar din păcate nu a apucat să cunoască jucătorii. Am auzit că se mândresc cu performanţele noastre, asta înseamnă că modul cum purtăm numele companiei în ţară şi în curând în Europa le face cinste și dânșilor. Așteptăm o poziție oficială. Săptămâna viitoare, ca președinte, vreau să convoc o ședință AGAş pentru că dacă în câteva zile nu reușim să punem la punct acest lucru, cu toată bunăvoința, nu vom putea lua licențierea și tot efortul băieților este în zadar sau rămâne undeva în statistică”, declara ieri Narcis Răducan.

Vizualizări: 2,644

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: