Eşec pentru Minerul Motru, remiză pentru Pandurii II

Minerul Motru a pierdut pe teren propriu, scor 0-4, în compania echipei ASU Politehnica. Diferenţa putea fi mult mai mare în favoarea bănăţenilor, care au beneficiat de nu mai puţin de 20 de lovituri de colţ.

Poli a deschis scorul în minutul 10, prin debutantul Todorov, care a împins mingea în plasă, după o prelungire a lui Marin la cornerul executat de Ghinescu. Timișorenii au ratat ocazie după ocazie, reușind în cele din urmă să găsească golul al doilea, în minutul 38, prin Mădălin Stancu – execuție din lovitură liberă, din lateral stânga, la colțul scurt.

3-0 s-a făcut în minutul 56, la o fază trasă la indigo cu cea a primului gol. Din nou un corner executat de Ghinescu, prelungire de la colțul careului mic a lui Marin, iar căpitanul Gălan a marcat din apropiere. Scorul final, 4-0 pentru ASU Politehnica, a fost stabilit în minutul 73, prin Bădăuță. care l-a lobat elegant pe portarul Șerban, fiind lansat de Birău.

Pandurii II Târgu Jiu a debutat cu o remiză alb în returul actualului sezon. Echipa a întâlnit pe teren propriu, la Rovinari, una din primele clasate, CS Performanţa Ighiu, formaţie aflată pe locul trei în clasamentul seriei a IV-a, după disputarea jocurilor din tur.  (A.P.)

Vizualizări: 757

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: