Firma lui Mazăre a cumpărat depozitul ecologic din Gorj cu 3 milioane de euro

Depozitul ecologic de la Bârseşti a fost cumpărat de firma de salubrizare Polaris M Holding contra sumei de trei milioane de euro. Luis Popa, directorul firmei Polaris, este de aproape două săptămâni şi directorul general al depozitului ecologic. Mai mult, operatorul de salubrizare, firmă despre care se ştie că este controlată de pesedistul Radu Mazăre, primar de Constanţa, doreşte să se extindă şi în judeţ.

Luis Popa, directorul firmei Polaris M Holding, a confirmat ieri că negocierile dintre superiorii săi din Constanţa şi austriacul Leo Kroneder, privind preluarea depozitului ecologic, s-au încheiat de aproape două săptămâni. Depozitul a fost cumpărat contra sumei de trei milioane de euro şi în următoarele două săptămâni ar putea trece printr-o perioadă de reorganizare. „SC. Polaris M Holding SRL este noul proprietar al depozitului ecologic. De câteva zile s-a schimbat şi conducerea depozitului. De pe data de 8 octombrie sunt noul director general al acestuia. Suma plătită de Polaris pentru cumpărarea depozitului a fost de trei milioane de euro”, a declarat Luis Popa. Acesta a precizat că în perioada următoare, în atribuţiile Polaris va intra atât activitatea de colectare şi transport a deşeurilor cât şi depozitarea lor. „Pot să spun că în această perioadă se face o analiză a depozitului, să vedem ce trebuie schimbat, în maxim două săptămâni se termină această analiză”, a precizat Luis Popa.

Se extinde şi în judeţ

Mai mult decât atât, firma de salubrizare din oraş doreşte să cucerească tot judeţul. Situaţia este cu atât mai favorabilă cu cât foarte multe primării din Gorj au rămas cu mormanele de gunoi în comună din cauza ţepei date de firma Consiliului Judeţean Gorj, SC Bayon SRL. Un prim exemplu este primăria oraşului Bumbeşti Jiu care a şi închiriat un utilaj cu personal deservent pentru colectarea deşeurilor. „Teoretic, da, suntem interesaţi să colectăm şi în judeţ. Pot să zic că în momentul de faţă există primării care doresc să ne ocupăm de colectarea deşeurilor având în vedere că cei de la Bayon nu se mai ocupă”, a declarat Luis Popa. Primarul oraşului Bumbeşti Jiu a apelat la serviciile Polaris în urma unei licitaţii la care ei au venit cu cel mai bun preţ. „Noi am închiriat practic un utilaj pentru că statutul juridic nu ne permite încă un contract cu ei. Serviciile au fost contracost timp de două luni după care am organizat o licitaţie la care tot ei au oferit cel mai bun preţ, 180 de lei pe oră, maşina plus personalul deservent”, a declarat Constantin Bobaru, primarul din Bumbeşti Jiu. 

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: