Neaţă şi Tătaru, la examen

Consiliul Judeţean Gorj va organiza concurs pentru ocuparea funcţiilor de conducere la cele două spitale preluate, Sanatoriul Dobriţa şi Spitalul Judeţean, ocupate deocamdată de directori interimari. Concursul cuprinde două probe şi începe în data de 15 noiembrie. Cei doi directori interimari, Gheorghe Neaţă şi Tiberiu Tătaru, şi-au confirmat deja participarea la concurs.

Pe data de 15 noiembrie va avea loc proba scrisă, care va fi tip grilă, a examenului pentru ocuparea acestei funcţii, iar pe 19 noiembrie susţinerea proiectului de manageriat. “În curând vor expira şase luni de la preluarea celor două spitale, iar la finele anului trebuie desemnaţi managerii titulari ale unităţilor spitaliceşti. Se va organiza concursul pentru care candidaţii pot deja să-şi anunţe participarea”, susţine Adina Andriţoiu, purtător de cuvânt Consiliul Judeţean Gorj

Tiberiu Tătaru, managerul interimar al spitalului de Pneumoftiziologie, susţine că va candida cu siguranţă la postul de manager, având şi trei contracandidaţi anunţaţi pentru aceeaşi funcţie. “Bineînţeles că voi participa pentru că am un proiect de manageriat foarte bun pe care-l voi prezenta comisiei şi cred că am multe lucruri de făcut la spitalul pe care îl conduc. Din ce ştiu sunt încă alte trei persoane care ar dori să participe, dar nu e nicio problemă. Cred că am un proiect bun şi voi reuşi să fiu desemnat titular”, susţine Tiberiu Tătaru, manager spitalul de Pneumoftiziologie.

Acelaşi lucru îl va face şi Gheorghe Neaţă, directorul spitalului Judeţean, deşi până acum nu a luat la cunoştinţă despre concurs. “Nu ştiu când va fi examenul. Dar oricând ar fi bineînţeles că voi participa la concurs”, spune Gheorghe Neaţă, manager Spitalul Judeţean

La fiecare probă, concurenţi trebuie să obţină minim 7, iar media finală trebuie să fie peste 8 pentru a putea fi declaraţi promovaţi. Aceştia vor afla rezultatele examenului pe data de 29 noiembrie.

Vizualizări: 262

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: