Firme păgubite de gorjeni cu sute de mii de lei

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au finalizat un nou dosar în care trei bărbaţi din judeţ sunt trimişi în judecată pentru că au emis file cec fără acoperire. Ancheta s-a derulat cu cei trei în stare de libertate, firmele ţepuite fiind de prin Râmnicu Vâlcea, Craiova şi Bucureşti. Inculpaţii sunt Silviu-Marian Banţa, Mihail Virgil Poienaru şi Gheorghe Mihai. Acuzaţia formulată împotriva lor este de înşelăciune în convenţii, cu consecinţe deosebit de grave, pedeapsa pentru astfel de fapte fiind de până la 20 de ani de puşcărie. Banţa este considerat capul grupării respective, el fiind acuzat că la sfârşitul lui 2006, împreună cu ceilalţi bărbaţi, dar şi alături de Simona Chiriţoiu, „a indus în eroare S.C. BONAPORT S.A. Timişoara, S.C. VEROTRANS SRL Rm.Vâlcea, S.C. ELECTROAPARATAJ SRL Rm.Vâlcea, SC SIM&VER SRL Craiova şi S.C. GATACA SRL Bucureşti, cu ocazia încheierii şi executării unor convenţii comerciale, prin emiterea de instrumente de plată pentru a căror valorificare nu exista provizia sau acoperirea necesară, urmată de prejudicierea acestor societăţi cu suma totală de 301.431,36 lei”. Jumătate din ţeapă a fost dată la ultima firmă, cea din capitală, bunurile achiziţionate de aici fiind vândute apoi de Gheorghe Mihai, acesta fiind acuzat de complicitate la înşelăciune.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: